Home Logistics 3 PL 90% din volumele Bertschi în România, transportate intermodal

90% din volumele Bertschi în România, transportate intermodal

90% din volumele Bertschi în România, transportate intermodal

Prezent pe piaţă încă din 1956, grupul elveţian Bertschi deţine supremaţia europeană pe segmentul de transport produse chimice. Utilizând modalităţi combinate de transport, de la cale ferată la feribot și transport rutier și o reţea extinsă la nivel european ce curpinde terminale de containere operate de către companie, Bertschi are o prezenţă puternică și în România.

După ce a deschis cel de-al patrulea birou la Constanţa, compania investește în formarea de șoferi în cadrul „Driver Academy” din Ploiești și are în vedere și o posibilă construcţie a unei platforme logistice pentru mărfuri periculoase.

Thomas Sauder, manager Bertschi Europa de Sud-Est ne-a oferit mai multe detalii despre planurile de dezvoltare ale companiei, dar și despre cum vede dezvoltarea transportului intermodal și industria chimică din România.

“Din 2010 Bertschi înregistrează în creștere de la an la an din și spre România, începând cu câteva sute de containere pe an. În anul 2016 au fost deja câteva mii de containere vrac transportate. Mai mult de 90% au fost transportate către România sau au fost trimise din România pe cale ferată. Restul au fost transportate pe cale rutieră sau pe barje, dar segmentul de transport pe barje nu este încă foarte bine dezvoltat” – Thomas Sauder, Manager Bertschi Europa de Sud-Est.

  • Intermodal&Logistics: Bertschi este o companie recunoscută pentru competenţele sale în domeniul transportului produselor chimice lichide. Cum se vede industria chimică din perspectiva dumneavoastră și a activităţii pe care o desfășuraţi pe acest segment?
  • Thomas Sauder: În 2010 Europa încă mai deţinea 25% din piaţa mondială de produse chimice. Se așteaptă o scădere continuă a procentului de piaţă până în anul 2030 ajungând la un procent de 15% din piaţa mondială. În același timp, procentul de piaţă crește în Asia. Niciunde în lume nu se investește în prezent atât în echipamente chimice ca în China. Se așteaptă de exemplu, ca până în anul 2030 China să deţină 47% din piaţa mondială a produselor chimice. Pentru prestatorii de servicii în industria chimică înseamnă că și ei trebuie să devină mai activi pe plan global și, mai ales, nu trebuie să rateze legăturile cu Asia. Piaţa locală de produse chimice din România este de asemenea în scădere. Industria petrochimică din România se limitează mai mult la producţia de combustibil. Solvenţi și „Commodities“ se mai produc doar ocazional. De la închiderea rafinăriei Arpechim din Pitești și Oltchim, această industrie funcţionează la capacităţi mult reduse, deoarece una dintre materiile prime importante nu mai este disponibilă. Doar domeniile chimiei agricole și a detergenţilor, precum și domeniul anumitor produse de nișă înregistrează o creștere. Pentru logistica produselor vrac în domeniul produselor chimice în România, unde Bertschi este lider de piaţă, asta înseamnă că se importă mult mai multă marfă decât se exportă. În timp ce în Europa, producţia în industria chimică este la un nivel redus, piaţa de desfacere pentru produsele chimice se află într-o creștere continuă, așa cum se poate observa și în România, unde se înregistrează o creștere economică solidă și o îmbunătăţire semnificativă a nivelului de trai.
  • Intermodal&Logistics: Cum se conectează România cu restul reţelei Bertschi în Europa?
  • Thomas Sauder: Bertschi lucrează în prezent cu două terminale intermodale în România. Vestul ţării este deservit de terminalul feroviar Arad Curtici, iar estul este acoperit cu ajutorul terminalului Allianso din Ploiești. Terminalul Curtici este deservit de 5 ori pe săptămână, încărcătura se trimite de la terminalul DKT Duisburg, care aparţine de grupul Bertschi. Încărcătura se trimite cu un „Company-Train“, locurile pe acest tren sunt împărţite exclusiv între Bertschi și un alt transportator din sectorul transportului de mărfuri ambalate. Terminalul de la Ploiești este deservit de două ori pe săptămână și este aprovizionat de la Gateway Budapesta prin Curtici. În afară de aceasta, terminalul are legătura cu portul Constanţa printr-un serviciu feroviar local.
  • Intermodal&Logistics: Cum vedeţi dezvoltarea transportului intermodal în viitor?
  • Thomas Sauder: Transportul intermodal va dobândi o importanţă din ce în ce mai mare în cazul produselor chimice. Există numeroase proiecte dedezvoltare de terminale și anual se adaugă noi conexiuni feroviare, care ajută la o acoperire mai buna a nevoilor clienţilor. În prezent toată lumea vorbește despre o reutilizare a vechiului drum al mătăsii și cred că România va juca un rol decisiv. Ne așteptăm ca portul Constanţa să devină tot mai important asigurând legătura Europei cu Orientul Îndepărtat – în special pentru transportul de produse chimice și granulate. Cu ocazia înfiinţării la Constanţa în portul de containere al celui de-al patrulea sediu din România, după Timișoara, Sibiu și Ploiești, Bertschi s-a pregătit din timp pentru fluxul de marfă viitor.
  • Intermodal&Logistics: Ce soluţii oferă Bertschi pe segmentul de transport intermodal de mărfuri periculoase în România?
  • Thomas Sauder: Bertschi colaborează strâns cu partenerii de logistică cum ar fi operatorii feroviari, operatorii portuari și navali, terminale și încearcă să extindă reţeaua intermodală și în România. Suntem convinși că vom putea contribui la creșterea siguran- ţei transporturilor de mărfuri periculoase și astfel vom putea satisface mai bine cerinţele clienţilor noștri. Pentru mulţi clienţi este esenţial ca marfa să fie livrată în mod corect și menţinând regimul de temperatură. Bertschi deţine în România 4 staţii de încălzire pentru containere cu personal special calificat. Încălzirea containerelor cu chimicale este o sarcină foarte complexă care necesită cunoștinţe de specialitate. Dacă se încălzește prea mult sau prea puţin, calitatea produsului poate avea de suferit, și, în cel mai rău caz, se poate ajunge la reacţii chimice nedorite. Containerele vrac se pot utiliza foarte bine și pentru depozitarea de chimicale în terminalele intermodale. Astfel, Bertschi oferă și spaţii de depozitare în România, unde clienţii se pot informa zilnic proactiv cu privire la statusul mărfii și la temperatură. Containerele pentru depozitare pot fi solicitate de către client în funcţie de volumul produc- ţiei oricând șapte zile din șapte la orice oră. Livrarea poate avea loc punctual cu autocamioanele noastre dotate cu echipamente speciale.
  • Intermodal&Logistics: Ce programe aţi implementat la nivel de grup și filială pentru a îmbunătăţi siguranţa în manipularea și transportul mărfurilor periculoase?
  • Thomas Sauder: La nivel de grup Bertschi este reprezentat în toate organizaţiile importante, care se implică în creșterea siguranţei transportului de produse chimice. Numim doar câteva ECTA (European Chemical Transport Association), ca parte a programului „Responible Care“, European Road Safety Charter, sau recent „Operation Clean Sweep“. Din punct de vedere istoric Bertschi se află dintotdeauna în prima linie, când este vorba despre implementarea de idei inovatoare cu privire la creșterea siguranţei în transport. Astfel firma Bertschi a fost prima firmă, care în 1964 a încărcat un autocamion cu chimicale pe tren între Germania și Italia și a fost un pionier al transportului intermodal. În firmele din România sunt în vigoare aceleași standarde de siguranţă ca în tot grupul de firme. Deja la recrutare conducătorii de autocamioane trebuie să îndeplinească criterii stricte cu privire la conștientizarea noţiunii de siguranţă. După angajare toţi șoferii parcurg o școlarizare obligatorie de trei săptămâni în Elveţia cu instructori profesioniști. În afară de aceasta Bertschi organizează anual cursuri de perfecţionare în cadrul tuturor sucursalelor, care sunt obligatorii pentru șoferi. Mai există și așa-numitele BBS (Behaviour Based Safety), școlarizări la locul de muncă în domeniul comportamentului și al siguranţei. Recent Bertschi a început șă pregătească tinere talente fără experienţă în domeniul transporturilor, în cadrul „Driver Academy“ la Ploiești.
  • Intermodal&Logistics: Care sunt planurile Bertschi pentru România?
  • Thomas Sauder: În Europa nu există suficienţi conducători de autocamioane bine pregă- tiţi. De aceea Bertschi va acorda în viitor mai multă atenţie recrutării și pregătirii profesionale a tinerelor talente. Dorim să construim conceptul nostru „Driver Academy“ la Ploiești și să-l extindem în alte zone ale ţării. Căutăm tineri între 21 și 25 de ani, care sunt interesaţi de o carieră în acest domeniu. Mulţi dintre ei au apoi oportunitatea să înveţe și alte meserii interesante din domeniul logisticii în cadrul grupului Bertschi. Astfel patru dintre foștii noștri șoferi din România lucrează acum la departamentul central de dispecerat-transport în Elveţia. Alţi patru lucrează ca instructori și alţi doi au preluat funcţii administrative. Recent, Bertschi a cumpă- rat un teren în Parcul Industrial Ploiești pentru a construi o posibilă platformă logistică pentru manipularea de mărfuri periculoase. Proiectul cuprinde și un centru pentru cură- ţarea containerelor și service pentru flota de autocamioane.

«Ne așteptăm ca portul Constanţa să devină tot mai important asigurând legătura Europei cu Orientul Îndepărtat – în special pentru transportul de produse chimice și granulate. Cu ocazia înfiinţării la Constanţa în portul de containere al celui de-al patrulea sediu din România, după Timișoara, Sibiu și Ploiești, Bertschi s-a pregătit din timp pentru fluxul de marfă viitor.»