Home Companii Brașovul atrage tot mai mulți investitori: primul HUB regional inaugurat de FAN Courier

Brașovul atrage tot mai mulți investitori: primul HUB regional inaugurat de FAN Courier

Brașovul atrage tot mai mulți investitori: primul HUB regional inaugurat de FAN Courier

FAN Courier, liderul pieței autohtone de curierat, a inaugurat la Brașov în data de 17 iunie primul său HUB Regional – FAN Courier Brașov. Privit ca un nod important de transport între cele trei regiuni istorice ale României, ce va permite o conexiune mai bună între zona Moldovei și Transilvania, Banat și Muntenia, dar și ca un centru de business cu un potențial de dezvoltare în următorii ani, Brașovul a fost ales de către acționarii FAN Courier pentru a face prima investiție de anvergură, cea mai importantă din ultimii cinci ani în afara capitalei. Valoarea investiției s-a ridicat la 5 milioane de euro, iar HUB-ul are rolul de a descentraliza o parte semnificativă a traficului de expediții FAN Courier la nivelul întregii țări.

“România este foarte bine poziționată în acest moment, rămâne o țară cu oportunități și foarte mulți investitori își îndreaptă privirea către noi. Acest lucru va aduce cu sine dezvoltarea business-urilor românești, dezvoltarea serviciilor suport, cum sunt cele de curierat. Această investiție vine într-un moment extraordinar și era necesară. Motorul creșterii în curierat este comerțul online, iar începutul acestui an ne-a surprins, marii retaileri din online raportând comenzi cu 25-30% mai mari comparativ cu anul trecut. Creșterea nu se va opri aici, cota de piață luată de la retailerii clasici este încă foarte mică și așteptăm ca în viitor să vedem o pondere de 50-50% a retailului clasic și cel online” a declarat Felix Pătrășcanu, acționar FAN Courier.

Sediul din Brașov este o replică a sediului central al companiei, amplasat la ieșirea din București și va avea capacitatea de a prelua aproximativ 24% din activitatea curentă. Amplasat pe fosta platformă Tractorul, hub-ul are o suprafață totală de 34.000 mp, dintre care 4.000 mp de depozit și 2.000 mp de birouri. Depozitul are 47 de porți de acces, în fiecare dimineață 80 de curieri plecând să livreze comenzile către clienții din Brașov și împrejurimi.

”Anual, avem aproximativ 25 de milioane de comenzi, iar distribuirea efortului curent pe două HUB-uri în loc de unul ne ajută în respectarea angajamentelor asumate în relația cu clienții.  Extinderea de la Brașov face parte dintr-un plan mai amplu în care, pe termen mediu luăm în calcul modernizarea unui al treilea sediu regional. Analizăm mai multe locații din țară, iar criteriile țin inclusiv de calitatea infrastructurii rutiere”, a spus Neculai Mihai, acționar FAN Courier. Ca centre vizate pentru următoarele investiții sunt orașe precum Sibiu sau Cluj-Napoca.

Investiția de la  Brașov a creat 300 de noi locuri de muncă, personalul recrutat de pe piața locală a forței de muncă beneficiind deja de programe intensive de training. “Ne aflăm într-o criză a forței de muncă și ne este foarte greu să găsim oameni, dar ne-am extins aria de căutare și acum avem angajați pe care îi aducem din localitățile învecinate, cum sunt Prejmer, Sita Buzăului, Crizbav” a explicat Adrian Mihai, acționar FAN Courier.

Anual, investițiile FAN Courier sunt direcționate către modernizarea și completarea flotei auto, către pregătirea personalului și modernizarea infrastructurii tehnologice. În 2015, investițiile FAN Courier au atins cifra de 12,4 milioane euro, iar în 2016 sunt bugetate investiții de aproximativ 14,6 milioane euro, iar cel mai probabil această cifră va fi depășită. Numai în 2016, FAN Courier a investit în flota auto 3,5 milioane de euro, buget depășit deja, ultima achiziție constând în 80 de autovehicule. Pentru anul în curs, compania  a bugetat o creștere cu 15% a afacerilor până la 102 milioane de euro.