Home Logistics 3 PL Crește competiția pe piața de transport: C.H. Robinson deschide un birou la București

Crește competiția pe piața de transport: C.H. Robinson deschide un birou la București

Crește competiția pe piața de transport: C.H. Robinson deschide un birou la București

C.H. Robinson își continuă expansiunea în Europa și deschide birouri de transport în România, la București și în Cehia, la Praga. Noile birouri fac parte din strategia companiei americane de a răspunde mai bine cerințelor clienților și de a-și extinde amprenta în regiune.

Cătălin Buretea a fost numit în funcția de branch manager al biroului de la București. Acesta are o experiență de aproape 20 de ani în industrie, anterior ocupând diferite poziții de management în vânzări în companii precum Codognotto și Euro Freight GmbH, precum și poziții comerciale în cadrul Samsung Electronics CEE și Orange Romania.

“Stabilitatea economică face ca România să fie o destinație atractivă pentru investitorii străini, care își îndreaptă atenția aici, în speciale spre București, unde peste jumătate din sediile companiilor prezente pe piața din România, din toate industriile, sunt localizate” a declarat Buretea. “România are oameni pregătiți, cu studii superioare și experiență, și cred că acest lucru va aduce plus valoare la competitivitatea C.H. Robinson pe piața europeană.”

Petra Vlckova va fi responsabilă pentru dezvoltarea activității biroului din Praga. Aceasta se alătură C.H. Robinson, după ce anterior a lucrat pentru companii precum ESA Logistics și GTL Logistics.

Vlckova este de părere că existența unui birou în Praga este esențială pentru dezvoltarea serviciilor de transport ale C.H. Robinson în Europa. “Mulți dintre clienții cehi importă și exportă pe rutele Cehia-Benelux și Cehia-Vestul Germaniei” a spus Vlckova. “Sunt încântată să mă alătur echipei C.H. Robinson și să contribui la construcția relației cu transportatorii locali și regionali pentru a le oferi sprijini actualilor și noilor clienți.”

“Praga și București sunt zone strategice de dezvoltare” a declarat Jeroen Eijsink, președinte C.H. Robinson Europe. “Activitatea economică crește în aceste regiuni, și atât Cehia cât și România sunt două dintre piețele din Europa de Est cu cea mai rapidă dezvoltare. Climatul economic stabil generează o creștere considerabilă a sectorului de transport.”

Deschiderea birourilor din Praga și București vin după deschiderea primei reprezentanțe în Europa de Est, în Bratislava, Slovenia în 2016.

C.H. Robinson este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii logistice la nivel global. În Europa, compania este unul dintre liderii segmentului de transport rutier și freight forwarding, cu o rețea dinamică de reprezentanțe în regiune.