Home Companii Cum se transportă un elicopter?

Cum se transportă un elicopter?

Cum se transportă un elicopter?

Locul unui elicopter este în aer, la mii de metri distanţă de pământ. Însă, ca orice echipament, și elicopterele întâmpină probleme tehnice, au nevoie de revizii și verificări și toate acestea se efectuează doar în centre specializate, cu personal certificate.

La Ghimbav, în apropiere de Brașov, continuând tradiţia școlii aeronautice românești, AIRBUS HELICOPTERS, unul dintre liderii aviaţiei civile și militare, a deschis în 2002 un centru service clienţi. AIRBUS HELICOPTERS ROMÂNIA a devenit un important centru specializat de întreţinere și reparaţie pentru întreaga gamă de elicoptere AIRBUS, atât civile cât și militare: Gazelle și Puma, Super Puma, familiile Dauphin / Panther, Ecureuil / Fennec și elicoptere de tipul H135. De asemenea, la Ghimbav se află principalul centru care asigură servicii de modernizare, retehnologizare și reparaţii pentru elicoptere PUMA de pe piaţa mondială.

Aici sunt aduse aparate de zbor din întreaga lume, reparate și mai apoi livrate clienţilor.

Maritim, rutier sau aerian?

Modalităţile de transport ale unui elicopter sunt pe cât de variate, pe atât de complexe. Evident, cea mai simplă cale de transport a unui elicopter este zborul direct cu aparatul până la destinaţie. Însă, atunci când elicopterul trebuie să ajungă de la Brașov în Argentina, Chile, Azerbaijan, Maroc, Iordania, Oman, Gabon, Georgia, Emiratele Arabe Unite sau Marea Britanie, este nevoie de moduri și mijloace de transport adecvate. Împreună cu echipa de achiziţii și logistică a AIRBUS HELICOPTERS ROMÂNIA clientul stabilește modul de transport ales dintre transportul aerian, maritim, rutier sau combinat, în funcţie de buget și de timpul pe care clientul îl are la dispoziţie. Transportul maritim se pretează destinaţiilor foarte îndepărtate, unde bugetul clientului nu permite transportul cu avionul și durata de deplasare nu este principalul criteriu. Există elicoptere, cum este de exemplu modelul Ecureuil, care se pot transporta într-un singur container maritim de 20’ sau cele mai mari, Super PUMA, cărora li se demontează grinda de coadă, palele sau alte echipamente și care se transportă în două containere. În cazul transportului maritim, este nevoie de obicei să se facă o conservare a aparatului, prin învelirea fuselajului în folie de plastic și introducerea de silicagel, evitându-se corodarea acestuia de către mediulsalin. Transportul aerian este de foarte multe ori modul preferat de către clienţi, chiar dacă acest lucru înseamnă o creștere a costurilor. „Este un mod de transport destul de frecvent întâlnit, pentru că elicopterele respective reprezintă bunuri de valoare pentru clienţi și indisponibilizarea acestora pe o durată îndelungată, cum se întâmplă în cazul transportului maritim, înseamnă uneori pierderi importante astfel încât costul transportului nu reprezintă prioritatea absolută. În cazul în care un client dorește transportul mai multor aparate (pentru că există avioane care permit transportul mai multor elicoptere), costul per unitate se poate diminua”, declară Călin Ciuclan, Purchasing Manager, AIRBUS HELICOPTERS ROMÂNIA. De asemenea sunt clienţi, de obicei guvernamentali, care apelează la colegii lor de la diviziile de transport aerian și pun astfel la dispoziţie aeronava de transport. Nici transportul rutier nu este mai simplu, deoarece în cazul elicopterelor mari, care necesită demontare, este nevoie de platforme joase sau cele de tip „gât de lebădă”, pe care se transportă structura principală. Restul componentelor: grinda de coadă, palelele, ansamblele mecanice și alte echipamente se pot transporta în container într-un camion obișnuit de 40’.

De asemenea clienţii pot opta pentru o modalitate mixtă de transport. “Avem un client care se află la o distanţă apreciabilă de România și pentru care ducem elicoptere în zbor până la Aeroportul Otopeni, iar de aici sunt demontate și încărcate în avionul pus la dispoziţie de către acesta. Demontarea la aeroport necesită câteva ore, iar încărcarea în avion alte câteva ore, în funcţie de complexitatea și mărimea aparatului.”

Operaţiuni cu precizia unui ceas elveţian

Transportul elicopterelor este un serviciu extrem de specializat care nu poate fi realizat de către orice companie de transport. Este nevoie de un transportator cu ani de experienţă în industrie, cu personal calificat, cunoștinţe și echipamente specializate pentru a asigura transportul sigur și la timp al unui astfel de echipament. „Pentru orice elicopter fabricat de către grupul AIRBUS este disponibilă o documentaţie de transport completă privind transportul elicopterului cu diverse mijloace: transport maritim, trasport rutier și transport aerian, pe tipuri de aeronave de transport. Odată identificată modalitatea de transport și acceptat bugetul de către client, putem purcede la găsirea transportatorului ideal. Alegem dintr-un grup de transportatori cea mai bună ofertă și apoi trecem la organizarea etapelor acestei operaţiuni logistice, care este destul de complexă și unde nu prea sunt permise erori sau întârzieri, costurile fiind foarte mari. De exemplu, în cazul unui avion de mari dimensiuni cum este AN-124, staţionarea suplimentară pe pistă timp de o oră poate costa 5.000 de dolari”, spune Călin Ciuclan. „Transportatorii sunt selecţionaţi la nivel de grup și se lucrează cu companiile care au filiale în România și cu care se organizează aceste transporturi complexe. Desigur, există și cazuri când se pot alege și alte companii, care operează pe rute considerate mai periculoase, către est, cum sunt Azerbaijan, Georgia, unde există relativ puţine companii care se angajează pe aceste zone”, completează acesta. Manipularea elicopterelor pentru încărcare se face cu dispozitive speciale, utilaje specific indicate chiar de către constructor, cu care se execută prinderea elicopterului pentru a fi ridicat cu macaraua sau tragerea elicopterului în modul de transport, sau pe care se fixează fuselajul. Toate etapele ciclului de transport trebuie să se realizeze într-un sincron perfect, costurile, în cazul unor întârzieri, fiind considerabile. Lucrările de demontare, amarare trebuie făcute de către profesioniști, respectând documentaţia de transport, nerespectarea cerinţelor putând duce la deteriorarea aparatului pe timpul transportului. Încărcarea elicopterelor în aeronave este una dintre cele mai dificile operaţiuni, spaţiul uneori fiind restrâns și este nevoie de precizie. Sunt cazuri în care distanţa dintre elicopter și cadrul ușii de încărcare a avionului este de numai câţiva centimetri. Mijloacele de transport trebuie să fie exact acelea agreate, cu caracteristicile tehnice solicitate. Transportatorul trebuie să fie capabil să asigure întreg fluxul logistic – de la transportul rutier, până la cel maritim sau aerian, după caz – iar atunci când apar situaţii neașteptate, să poată găsi soluţii pentru a duce sarcina la bun sfârșit. Anual sunt efectuate mai multe livrări, iar printre acestea sunt câteva care presupun operaţiuni logistice complexe. De la începutul anului, AIRBUS HELICOPTERS ROMÂNIA a desfășurat o singură operaţiune care a implicat transportul de elicoptere cu avionul și în curând va fi efectuată a doua operaţiune de acest fel. De asemenea s-au livrat mai multe elicoptere în zbor și unul pe cale rutieră.