Home Logistics 3 PL E van Wijk închiriază 13.900 mp în P3 Bucharest

E van Wijk închiriază 13.900 mp în P3 Bucharest

E van Wijk închiriază 13.900 mp în P3 Bucharest

Dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice și industriale, P3 a inaugurat un nou depozit în parcul P3 Bucharest. Acesta a fost special construit pentru cerințele clientului său, furnizorul de servicii logistice integrate E van Wijk.

Noul depozit, o clădire de clasa A, are o suprafață de 13.900 mp și dispune de sisteme eficiente energetic, unități de răcire, izolare suplimentară a acoperișului, recuperare de căldură și iluminat cu LED-uri pentru consum redus. De asemenea, include 400 mp de birouri.

Aici își vor desfășura activitatea 40 de angajați ai Logistic E Van Wijk, care vor asigura distribuția lunară a aproximativ 15.000 de paleți. Capacitatea totală de depozitare este de 18.000 de paleți, oferind posibilitatea de stocare pe sol și pe rafturi. De asemenea, clădirea dispune și de o zonă cu temperatură controlată, oferind posibilitatea depozitării și de produse alimentare.

Portofoliul de clienți pe care Logistic E Van Wijk îi deservește este unul extrem de variat, de la electronice, FMCG, retail, agri-business, construcții și până la segmentul automotive. Furnizorul oferă o gamă completă de servicii logistice, de la depozitare, picking, pregătire colete pentru livrare și până la servicii cu valoare adaugată care includ împachetare, etichetare sau înfoliere. Nu în ultimul rând, biroul din București gestionează o parte importantă a businessului de transport, precum transportul internațional, regional, intern și distribuția din România și de pe piața europeană.

“Logistic E van Wijk este un furnizor european de servicii integrate de transport și logistică, cu o experiență de 25 de ani în România. Angajamentul nostru față de clienți este subliniat de modelul nostru de business care este sustenabil, sigur și foarte flexibil, livrând mereu cele mai bune soluții pentru provocările lor zilnice. În România avem 400 de angajați, 185 de camioane, 20.000 mp de spațiu de depozitare în București, Cluj-Napoca și Arad. Extinderea centrului nostru operațional de la București arată angajamentul nostru față de piața românească. Împreună cu P3 vom sprijini clienții noștri să-și dezvolte afacerile”, declară Tudor Iuga, Branch Manager, Logistic E van Wijk.

“Ne bucurăm să predăm această nouă clădire partenerului nostru E van Wijk. Depozitul 6 este încă un pas în implementarea planurilor noastre ambițioase de expansiune în România. Alte două clădiri vor fi livrate până la finalul acestui an. Scopul nostru este de a crea cel mai important hub logistic din zona Bucureștiului, spune Sînziana Pardhan, Country Head al P3 România.

P3 are un total de 319.000 mp  în 12 depozite din parcul P3 Bucharest. Situat la doar 13 km de centrul orașului, parcul P3 Bucharest se află pe șoseaua de centură a orașului, care oferă acces ușor la toate cele 6 sectoare din București, la Aeroportul Internațional Henri Coandă (22 km) și la autostrada A2. P3 va livra două noi clădiri în parcul P3 Bucharest până la finalul anului și încearcă să se extindă atât în București, cât și în partea centrală și de vest a țării.

„Modelul de business al P3 este diferit de multe altele din acest sector, pentru că nu căutăm câștiguri rapide prin construcție și vânzare, ci achiziționăm și dezvoltăm proprietăți pe care să le adăugăm în propriul portofoliu pe termen lung”, a adăugat Sînziana Pardhan.