Home Logistics 3 PL H.Essers extinde depozitul din Bolintin Deal

H.Essers extinde depozitul din Bolintin Deal

H.Essers extinde depozitul din Bolintin Deal

Prestatorul de servicii logistice, H.Essers extinde depozitul de 33.000 mp, deschis la Bolintin-Deal în 2003, cu încă 10.000 mp dedicați pentru produse farmaceutice și mărfuri periculoase. Investiția se ridică la 7 milioane de euro. De asemenea, compania a mai achiziționat încă 150.000 mp de teren, pentru a asigura dezvoltarea viitoare. În total, locația din București are o suprafață de 260.000 mp.

Noul depozit, a cărui finalizare este prevăzută pentru finele lunii octombrie 2017, respectă cele  mai stricte norme de siguranță în domeniu. Cei 5.000 mp suplimentari, construiți pentru depozitarea produselor ADR, conform normelor SEVESO, ce presupun dotarea cu sprinklere cu spumă și reținerea completă a scurgerilor de substanțe periculoase, oferă răspuns la cele mai stricte cereri de pe piață. Există 2 astfel de depozite în întreaga România, unul dintre acestea aparținând firmei H.Essers. În plus, această locație are la dispoziție în mod permanent o echipă specializată de pompieri pentru intervenții la fața locului.

Pentru H.Essers acest complex de depozite reprezintă creșterea internațională a companiei, iar această locație funcționează ca al doilea birou principal în vederea simplificării continuării integrării și a planurilor strategice cu referire la Europa de Est, funcționând totodată ca și hub cu Europa Centrală și Turcia.

În cadrul acestei filiale lucrează peste 180 oameni. În întreaga România, H.Essers numără 850 de angajați. Cifra de afaceri a H.Essers România este de 60 milioane euro. Odată cu deschiderea noului depozit, vor fi create 285 locuri de muncă suplimentare.