Home Intermodal IAA Hanovra – vehiculele comerciale ale viitorului

IAA Hanovra – vehiculele comerciale ale viitorului

IAA Hanovra – vehiculele comerciale ale viitorului

Concluzia ediţiei de anul acesta a IAA Hanovra ce a avut loc între 22 și 29 septembrie, este una concisă, dar complexă în același timp: vehiculele comerciale ale viitorului vor fi interconectate digital, după cum a declarat și Matthias Wissmann, președintele Asociaţiei Germane a Industriei Automotive. “Acesta va aduce mai multă siguranţă, eficienţă și mai mult confort. Avantajele vehiculelor comerciale vor fi chiar mai mari în zonele urbane. Logistica urbană va fi una fără emisii pentru că multe dintre vanurile și autobuzele ce operează în orașe vor utiliza sisteme de acţionare electrice și hibride. “Societatea online” care dorește ca bunurile să-I fie livrate la ușă are nevoie de vehicule comerciale mai mult ca niciodată.”

2.013 expozanţi din 52 de ţări și-au expus cele mai noi produse și dezvoltări tehnice. 61% dintre expozanţi au fost străini. China, Italia, Olanda, Turcia și Franţa au fost cel mai bine reprezentate ţări la această ediţie. La nivel de noutăţi, cea de-a 66-a ediţie a IAA Hanovra a însemnat 332 de premiere mondiale și 101 premiere europene.

Pentru a sublinia interesul industriei pentru digitalizare, mobilitate electrică și logistică urbană, pentru prima dată în cadrul evenimentului a fost create o secţiune special “New Mobility World logistics.” Noua iniţiativă urmărește să pună un accent mai mare pe concepte de design futuriste, noi concept logistice și să suscite interesul noilor companii și a grupurilor de vizitatori. 20 de vehicule electrice au fost disponibile pentru teste pe durata expoziţiei. “Când vine vorba de sisteme de acţionare, vom vedea o mare varietate în viitor. Cele diesel vor juca în continuare un rol important în transportul pe distanţe lungi. Cu ajutorul noilor tehnologii de tratare a gazelor arse, camioanele heavy-duty nu au devenit doar eficiente și economice, ci și foarte curate. Astăzi, camioanele și autobuzele Euro VI au emisii foarte reduse. Cu toate acestea, logistica urbană se mișcă foarte clar în direcţia vehiculelor cu acţionare hibridă și electrică. Curând aceste concept se vor aplica și camioanelor grele în distribuţia locală.”

Pentru a șaptea oară din 2004, în cadrul IAA Hanovra au fost decernate și premiile “Truck of the Year”, “Bus of the Year” și “Van of the Year.” Premiul pentru camionul anului a fost câștigat de Scania “S-series”, în timp ce VW Crafter a fost semnat “International Van of the Year 2017”.