Home Intermodal Noi investiții în infrastructură: trenurile vor putea circula cu 160 km/h pe tronsonul Gurasada-Simeria

Noi investiții în infrastructură: trenurile vor putea circula cu 160 km/h pe tronsonul Gurasada-Simeria

Noi investiții în infrastructură: trenurile vor putea circula cu 160 km/h pe tronsonul Gurasada-Simeria

Licitaţia pentru Tronsonul 3 de cale ferată Gurasada – Simeria, lot important aferent proiectului de reabilitarea a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h a fost finalizată. Valoarea totală a investiției se ridică la 3,15 miliarde de lei.
Câștigătorul contractului este Asocierea FCC – ASTALDI – CONVENSA, iar durata de execuție a contractului este de 36 de luni, la care se mai adaugă 24 de luni perioadă de notificare a defecțiunilor. Criteriul de atribuire a acestui contract a fost prețul cel mai scăzut, valoarea ofertei ridicându-se la suma de 2.636.523.184,68 lei fără TVA.
Prin finalizarea procedurilor pe acest tronson, CFR SA deschide un nou front de lucrări a căror finanţare este asigurată în cadrul POIM, contribuind în mod direct la îndeplinirea obiectivului de modernizare a ramurii nordice a Coridorului IV feroviar, cuprinsă între Curtici – Braşov – Constanţa, precum şi la realizarea absorbţiei programate a fondurilor europene.
Tronsonul Gurasada – Simeria are o lungime de 40,88 km şi face parte din Secţiunea Km 614 – Radna – Simeria.
Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea tronsonului Gurasada – Simeria, linie electrificată dublă, vor acoperi:
• creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători la 160 km/h;
• lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe o lungime de 40,883 km;
• 17 poduri (din care 3 peste Mureş cu deschidere centrală mai mare de 110 m), 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare;
• lucrări de electrificare şi energoalimentare (inclusiv substaţii de tracţiune electrică de la reţeaua naţională la 25 kv sau 27,5 kv, precum şi sistem de telegestiune SCADA), pe o lungime de 40,883 km;
• lucrări semnalizare (centralizare electronică), 170 de macazuri;
• lucrări ERTMS (ETCS nivel 2 + GSMR), inclusiv sistemul RBS (Radio Block Center);
• lucrări civile în 8 staţii (inclusiv halte comerciale şi halte).
La finalul perioadei legale de contestaţii, contractul de achiziţie publică poate fi încheiat şi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător).