Home Lansare Noua cabină de la LINDE: vizibilitate maximă în mai puţin de 10 secunde

Noua cabină de la LINDE: vizibilitate maximă în mai puţin de 10 secunde

Noua cabină de la LINDE: vizibilitate maximă în mai puţin de 10 secunde

Vizibilitatea în timpul operaţiunilor de manipulare a mărfurilor este de departe unul dintre cele mai problematice aspecte ale muncii în depozit, întrucât afectează în mod direct productivitatea. Cu cât sunt mai mari și voluminoase sarcinile ce trebuie manipulate, cu atât mai mari sunt și așteptările din partea operatorilor de stivuitoare. Dacă vizibilitatea în sensul de deplasare este obstrucţionată, atunci operatorii trebuie să conducă stivuitorul cu spatele, iar acest lucru poate duce la adoptarea unei posturi fizice care nu este nici sănătoasă, și nici eficientă.

Linde Material Handling a lansat pe piaţă o soluţie ergonomică concepută special pentru încărcăturile mari. Producătorul de stivuitoare oferă opţional clienţilor săi o adevărată inovaţie pe piaţa echipamentelor de manipulat din România, o cabină care se ridică, proiectată pentru stivuitoarele mari cu capacitate de încărcare cuprinsă între 10 și 18 tone.

La o simplă apăsare a unui buton, această cabină poate fi ridicată ușor la o înălţime maximă de 5,5 metri, în mai puţin de 10 secunde. În această poziţie, operatorul are o vedere neobstrucţionată asupra încărcăturii și poate conduce înainte, așa acum face în mod obișnuit.

Noul tip de cabină este benefică atunci când vine vorba de stivuire, respectiv pentru operaţiunile de stocare și regăsire a încărcăturilor grele sau plasarea lor în rampe mici de încărcare, cum ar fi ușile de încărcare laterală ale aeronavelor.

Cu noua opţiune de cabină de la Linde Material Handling, operatorii pot evita întoarcerea, dacă vizibilitatea în direcţia de deplasare este obstrucţionată, și nu vor fi tentaţi să ridice furcile și încărcătura peste nivelul ochilor, pentru a vedea calea de deplasare. Astfel, aceştia pot lucra mai ergonomic și mai eficient ca înainte, iar condusul este mult mai sigur și mai rapid, în special pe distanţe lungi. În plus, riscul de coliziuni cauzate de încărcături laterale faţă de stivuitor este minimizat.

Operare intuitivă

Acest tip de cabină poate fi operată printr-un joystick separat sau prin intermediul a patru butoane de poziţie presetate care pot fi programate individual pentru o înălţime specifică.

Cabina se ridică cu 0,24 m/s și poate ajunge la înălţimea maximă de 5,5 metri în mai puţin de 10 secunde. Această poziţie maximă la care poate fi ridicată cabina conferă o vizibilitate completă și optimă, chiar și atunci când sunt transportate mărfuri de lungimi mari, voluminoase și grele.

Limitarea automată a vitezei care corespunde cu înălţimea cabinei asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă. Viteza maximă de deplasare poate fi de asemenea redusă prin setările implicite.

Soluţii diversificate pentru o vizibilitate optimă

Stivuitoarele de mare capacitate Linde sunt de asemenea disponibile și în versiunea cu cabina rotativă, ca o alternativă la cabina de ridicare. În acest caz, operatorul poate roti cabina la 180 de grade, astfel încât sarcina va fi în spatele lui și, prin urmare, va beneficia de o vedere neobstrucţionată asupra direcţiei de deplasare. În plus, acesta poate selecta orice unghi intermediar și zone de vizualizare.

Aceste scaune rotative pentru operatori au fost dezvoltate și pentru electrostivuitoarele Linde cu capacităţi de încărcare între 2,5 și 5 tone și stivuitoarele diesel Linde cu capacităţi de încărcare între 2 și 8 tone.

În funcţie de model și design, scaunul operatorului include coloana de direcţie și pedalele care pot fi rotite continuu cu până la 90 de grade, astfel că operatorul este poziţionat lateral faţă de direcţia de deplasare.

Distribuitorul autorizat al echipamentelor de ridicat și stivuit noi marca Linde Material Handling în România este compania Elmas Brașov SRL.