Home Intermodal O nouă achiziție în industria maritimă: Cosco cumpără OOCL

O nouă achiziție în industria maritimă: Cosco cumpără OOCL

O nouă achiziție în industria maritimă: Cosco cumpără OOCL

Cosco împreună cu operatorul portuar chinez Shanghai International Port Group (SIPG) vor achiziționa OOIL (Orient Overseas International Ltd), compania mamă a rivalei OOCL, pentru suma de 6,3 miliarde de dolari, formând a treia cea mai mare linie maritimă din lume.

Aceasta este cea mai recentă dintre consolidările care au avut loc în industria maritimă. Noii proprietari au anunțat că vor păstra brandul OOCL, iar sediul central va rămâne în Hong Kong. De asemenea, după închiderea ofertei, nici un angajat OOIL nu va fi concediat pentru cel puțin 24 de luni.

Împreună, Cosco Lines, subsidiară a COSCO SHIPPING Holdings și OOCL vor opera peste 400 de nave cu o capacitate de peste 2,9 milioane TEU.

După încheierea tranzacției, care face subiectul aprobării de către organismele abilitate, dar și de către acționarii Cosco Shipping Holdings, Cosco va deține 90,1% din OOIL, iar SPIG  9,9%.