Uniunea Vamală a Uniunii Europene, care anul acesta, la 1 iulie, a sărbătorit 50 de ani de existenţă, este un loc unic. aceasta reprezintă fundamentul Uniunii Europene, fiind absolut necesară pentru buna funcţionare a pieţei unice, contribuind la favorizarea comerţului, la prosperitatea şi securitatea cetăţenilor. Timp de 5 decenii, Uniunea Vamală a fost un protector al celor 4 libertăţi fundamentale din piaţa unică, în care bunurile, persoanele, serviciile şi capitalul pot circula liber, într-un spaţiu fără frontiere

Uniunea Vamală formează un bloc comercial, al cărui cadru juridic este prevăzut la articolul 28 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în care statele membre folosesc un sistem uniform de import, export şi tranzit, cu aplicarea unui set comun de norme în conformitate cu legislaţia vamală. Odată efectuate formalităţile vamale într-un stat membru, bunurile se pot deplasa liber în interiorul Uniunii, toate statele membre aplicând aceleaşi reguli de impozitare şi protecţie la frontierele externe. Autorităţile vamale din UE implementează măsurile de politică comercială, facilitând astfel comerţul internaţional, colectează taxe vamale de import şi luptă împotriva fraudei, a terorismului şi a crimei organizate. UE este singura uniune vamală care este ea însăşi membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO-World Trade Organization).

Prin tranzacţiile cu ţări ca SUA, China, Elveţia, Rusia şi Turcia, a căror valoare depăşeşte 16% din comerţul mondial cu bunuri, UE a reuşit să devină cel mai mare grup comercial din lume, cu peste 5 milioane de companii înregistrate în sistemul EORI. Există o distincţie clară între uniunile vamale şi acordurile de liber schimb. Conform interpretării WTO, o uniune vamală merge mai profund în ceea ce priveşte cooperarea şi integrarea: ţările participante nu numai că elimină toate barierele din calea comerţului cu bunuri în interiorul uniunii vamale, ci au şi aceleaşi reguli de tranzacţionare cu ţări din afara uniunii. Reglementările comune ale UE merg dincolo de uniunea vamală prin instituirea de măsuri pentru ocrotirea mediului, politica agricolă comună sau protecţia intereselor economice prin instrumente netarifare.

În general, acordurile comerciale (externe) ale UE nu conţin prevederi care să permită libera circulaţie a lucrătorilor, cu excepţia ţărilor din AELS (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb). Ţările din UE, fiind parte a uniunii vamale, nu au voie să negocieze alte acorduri comerciale cu ţările nemembre sau să impună în mod individual embargouri, spre deosebire de acordurile de liber schimb. Un caz elocvent este oferit de NAFTA, unde SUA a aplicat unilateral un embargo Cubei timp de mai multe decenii, iar Canada şi Mexic nu au urmat exemplul partenerilor americani.

Noul Cod Vamal al Uniunii Europene

În mai 2016, după aproape două decenii, a avut loc o revizuire majoră a legislaţiei unionale prin înlocuirea Codului Vamal Comunitar cu Regulamentul (U.E) NR. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013, de stabilire a Codului Vamal al Uniunii (CVU). Prin dispoziţiile noului cadru legislativ al uniunii, intrăm într-o altă etapă renunţându-se la rolul tradiţional al instituţiei vamale ce se rezuma la punerea în aplicare a restricţiilor şi colectarea taxelor de import. Se trece de la un comportament reactiv la unul proactiv care prioritizează colaborarea între toate entităţile implicate în lanţul logistic, formând parteneriate, în scopul de a face clar diferenţa între practicile comerciale conforme şi cele neconforme. Se acordă şi o atenţie deosebită metodelor de lucru pentru implementarea uniformă şi respectarea acestora. Existenţa a 28 de procese şi proceduri separate poate crea distorsiuni în aplicarea unitară a prevederilor, iar un răspuns legislativ la acest aspect a fost adoptarea unei decizii de stabilire a programului de lucru pentru CVU.

Prin CVU se doreşte o colaborare şi un dialog permanent al autorităţilor vamale cu agenţii economici (ART 14-CVU) pentru a dezvolta şi susţine un comerţ internaţional corect şi de a căuta căi de automatizare, accelerare şi eficientizare a operaţiunilor import-export.

Acum apare şi un nou termen de „misiune”, pe care îl găsim enunţat şi descris detaliat în sectorul privat, un “must have “ inclus în prezentările societăţilor comerciale. Articolul 3 prezintă „Misiunea autorităţii vamale”, autorităţi care vor lua măsuri pentru protejarea intereselor financiare şi activităţilor eco nomice ale Uniunii, garantarea siguran ţei rezidenţilor şi pro tejarea mediului.

Un factor esenţial în aplicarea acestor standarde îl reprezintă tehnologia IT, iar succesul va fi asigurat de construirea unei reţele electronice vamale europene, care favorizează schimbul de informaţii şi de expertiză între administraţiile vamale ale statelor membre.