Home Industrial TERMOLINE investește 15,7 milioane de euro într-o fabrică la Oradea

TERMOLINE investește 15,7 milioane de euro într-o fabrică la Oradea

TERMOLINE investește 15,7 milioane de euro într-o fabrică la Oradea

Termoline, producător cu peste 24 ani experiență pe piața instalațiilor de încălzire-climatizare-ventilare cu utilizarea energiei regenerabile, investește 15,7 milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea.

Compania va construi un centru de cercetare, pentru producerea și introducerea pe piață a unui sistem inovativ de recuperare a energiei din apă uzată termic și structuri geoenergetice.

ADLO- Agenția de Dezvoltare Locală Oradea  în calitate de administrator al parcurilor industriale din Municipiul Oradea și din județul Bihor, a atribuit o parcel cu o suprafață de 13.567 mp pe baza depunerii unei Scrisori de Intenție și a parcurgerii procedurii de negociere directă desfășurată in luna iunie 2022 pentru parcul industrial EUROBUSINESS III cu societatea TERMOLINE SRL.
Contractul privind investiția s-a semnat pe 22 iulie 2022, de către reprezentanții  ADLO SA. Și administratorul TERMOLINE SRL. pentru realizarea unei unități de producție în suprafată de aproximativ  3.600 mp. Ca urmare a acestei investiții vor fi create 8 locuri de muncă.

Soluții ”smartGreen”

Proiectul constă în cercetarea în vederea producerii și introducerii pe piață a unui sistem inovativ de recuperare a energiei din apa uzată termic și structuri geoenergetice – cu colectoare geotermale si pompe de căldură hibride conectat la un sistem de panouri fotovoltaice si SSHE (Sistem de Stocare Hibridă a Energiei). Întregul sistem astfel format devine aproape independent energetic.

Acest proiect impune dezvoltarea unor produse software atât pentru managementul pompelor de caldură hibride, pentru distribuția de energie electrică în sistemul de stocare, BEMS (Building Energy Management System). Aceste produse vor fi implementate în producție, contribuind la standardul de clădire definit de companie ”smartGreen” care îmbină partea de energie regenerabilă cu conceptul de sistem inteligent de clădire Produsul inovativ propus în proiect este scalabil, de la o clădire ”smartGreen” la un cartier,
ajungând la nivel de city-scale.

Proiectul se va realiza din fonduri nerambursabile, fiind depus si aprobat pe Axa ADR NV ”Sprijin la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniul specializare inteligentă”.
Aceasta investiție demonstrează faptul că tot mai multe companii locale au capacitatea de a se adapta la tendințele pieței și vin cu soluții inovatoare.