Home Automotive 246.346 de mașini produse în România în primele cinci luni ale lui 2024

246.346 de mașini produse în România în primele cinci luni ale lui 2024

246.346 de mașini produse în România în primele cinci luni ale lui 2024

În primele cinci luni ale anului 2024, producția uzinelor Dacia și Ford în România s-a ridicat la 246.346 unități, potrivit datelor ACAROM.

Astfel, producția de mașini în România a înregistrat o creștere de 8,16% față de aceiași perioadă a anului 2023. Uzina Dacia de la Mioveni a produs 145.493 mașini în perioada ianuarie-mai 2024, în timp ce uzina FORD OTOSAN a livrat 100.853 de unități.

În luna aprilie 2024, au fost produse 50.814 de autoturisme în România, o creștere de +50% față de luna aprilie 2023. Dintre acestea 27.594 unităț au fost produse în uzina DACIA de la Mioveni și 23.220 unități au fost produse de uzina FORD OTOSAN de la Craiova.

Producția a scăzut cu 16,6% în luna mai 2024 comparativ cu mai 2023, atingând 42.620 autoturisme. La Mioveni au fost produse 27.702 unități în mai 2024, în timp ce la uzina FORD OTOSAN de la Craiova s-au fabrica 14.918 unități.

Producția de mașini pe plan local va fi de aproximativ 550.000 unități în 2024, un nou record pentru România și mult peste cele 513.000 unități fabricate în 2023, rezultatul datorându-se modelelor lansate în producție atât la Mioveni, cât și la Craiova.

Dacia a început producţia de preserie a lui Duster III în paralel cu Duster II la Mioveni, iar FORD OTOSAN a dat deja startul producției noilor  vehicule comerciale ușoare Transit şi Tourneo Courier.