Home Intermodal Investiție de peste 523 milioane de lei în modernizarea căii ferate din Portul Constanța

Investiție de peste 523 milioane de lei în modernizarea căii ferate din Portul Constanța

Investiție de peste 523 milioane de lei în modernizarea căii ferate din Portul Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa III”, un proiect în valoare de 523,8 milioane de lei, fără TVA, finanțat prin Programul Transport 2021–2027.

Contractul a fost atribuit asocierii formate din BAWI CONSTRUCTION SRL și SWIETELSKY CONSTRUCT SRL, lider de asociere fiind BAWI CONSTRUCTION SRL.

Durata totală a contractului este de 159 de luni, dintre care 7 luni sunt alocate proiectării, 30 de luni execuției lucrărilor, o lună recepției la terminarea lucrărilor, 120 de luni perioadei de garanție și o lună activităților desfășurate după recepția finală.

Investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale CFR SA și din alte surse legal constituite.

Creșterea capacității de transport în Portul Constanța

Proiectul are ca obiectiv modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța pentru creșterea capacității de transport, reducerea timpilor de operare și îmbunătățirea conexiunii portului cu rețeaua europeană de transport. Totodată, investiția urmărește creșterea volumului de mărfuri transportate pe calea ferată și consolidarea rolului Portului Constanța ca de hub logistic.

Lucrările includ modernizarea liniilor de cale ferată, electrificarea la 25 kV, modernizarea instalațiilor de telecomunicații și introducerea centralizării electronice, o tehnologie care permite gestionarea în siguranță a macazurilor și semnalelor, contribuind la fluidizarea circulației trenurilor.

De asemenea, proiectul prevede implementarea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS, prin instalarea ETCS Nivel 2 și a sistemului de comunicații GSM-R, tehnologii care vor asigura interoperabilitatea infrastructurii cu rețeaua feroviară europeană și vor crește nivelul de siguranță al circulației.

Investiția mai cuprinde modernizarea stațiilor și haltelor de mișcare, înlocuirea podurilor și podețelor, consolidarea terasamentelor, refacerea sistemelor de drenaj și amenajarea drumurilor de întreținere. Totodată, vor fi modernizate clădirile destinate călătorilor, peroanele și pasajele pietonale și vor fi implementate măsuri pentru reducerea zgomotului și îmbunătățirea accesibilității persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu standardele europene.

Prin implementarea acestui proiect, CFR SA urmărește creșterea capacității operaționale a infrastructurii feroviare din Portul Constanța, îmbunătățirea siguranței circulației și consolidarea poziției portului ca nod strategic al coridoarelor europene de transport.