Home Intermodal Lucrătorii portuari din Germania declanșează cea mai lungă grevă din ultimii 40 de ani

Lucrătorii portuari din Germania declanșează cea mai lungă grevă din ultimii 40 de ani

Lucrătorii portuari din Germania declanșează cea mai lungă grevă din ultimii 40 de ani

 Lucrătorii portuari germani vor începe o nouă grevă  de 48 de ore, joi, 14 iulie, de la ora 6:00 a.m și până sâmbătă, după ce negocierile privind creșterea salariilor au ajuns într-un impas.

12.000 de lucrători din porturile Hamburg, Bremerhaven și Wilhelmshaven, importante huburi de containere ale Europei, vor stopa temporar operațiunile portuare.

Aceasta va fi lungă grevă a lucrătorilor portuari din ultimii peste 40 de ani.  De la începutul lunii iunie sindicatele lucrătorilor portuari se află într-un conflict colectiv de muncă cu patronatele pe tema creșterii salariilor.

Greva va avea un impact deloc de neglijat asupra activității de transport maritim întrucât navele nu vor mai fi descărcate și va înrăutăți congestia din porturile din Nordul Europei. De asemenea, conflictul de muncă va afecta și manipularea mărfurilor generale.

Șase runde de negocieri eșuate

Lucrătorii portuari se află deja la a șasea rundă de negocieri cu patronatele care și-au îmbunătățit oferta adusă la masa negocierilor: o creștere de 12,5% a salariilor pe parcursul următorilor 2 ani, inclusiv o creștere permanentă de 8% aplicată retroactiv de la 1 iunie.

Principalul sindicat al lucrătorilor portuari din Germania ver.di solicită cel puțin o ajustare la creșterea inflației pentru toți angajații. “Avem nevoie de o compensare reală a inflației astfel încât angajații din toate companiile să nu fie lăsați să suporte singuri consecințele creșterii galopante a prețurilor,” a declarat negociatorul șef al ver.di  Maya Schwiegershausen-Güth.

În același timp, un purtător de cuvând al ZDS- Asociația Centrală a Companiilor Portuare din Germania a declarat că după ce și-au îmbunătățit ofertele în repetate rânduri, patronatele nu vor mai oferi alte creșteri salariale pentru că ar pune în pericol companiile.

Congestia în porturile din Nordul Europei crește

În urmă cu aproape trei săptămâni, pe 9 iunie, a avut loc prima grevă de avertisment a lucrătorilor portuari care a durat 24 de ore. Aceasta a paralizat operațiunile portuare din principalele porturi germane de la Marea Nordului. Operațiunile în Hamburg, Bremen, Bremenhaven, Brake și Wilhelmshaven au fost afectate negativ de conflictul de muncă.

Hamburg, al doilea cel mai mare port din Europa, este extrem de aglomerat, fiind afectat de negocierile între sindicate și patronat, care au dus la reducerea numărului de schimburi suplimentare în terminale.

Operatorul feroviar Metrans anunțase anterior că din cauza congestiei din port și a volumelor de containere va suspenda trenurile de export. Astăzi, 13 iulie, în urma anunțului grevei iminente, compania a transmis că se vede nevoită să anuleze 24 de perechi de trenuri din și către porturile din nordul Germaniei.

“Suspendarea traficului în porturi va duce la întârzieri semnificative și de această dată și va înrăutăți rapid situația deja critică a manevrării trenurilor, atât pentru import cât și pentru export,” se arată într-un anunț al companiei.