Home Automotive Renault și SUEZ accelerează economia circulară în industria auto

Renault și SUEZ accelerează economia circulară în industria auto

Renault și SUEZ accelerează economia circulară în industria auto

Renault Group și SUEZ își consolidează colaborarea prin semnarea de acorduri strategice pentru a sprijini tranziția ecologică a sectorului auto. Împreună, Renault Group și SUEZ (lider mondial în reciclarea și valorificarea deșeurilor), vor permite companiei The Future Is NEUTRAL să-și accelereze dezvoltarea activităților  și să se poziționeze ca un jucător cheie în economia circulară auto.

„Decizia SUEZ de a face echipă cu noi în The Future Is NEUTRAL este o dovadă în plus a relevanței acestui model de afaceri pe care l-am pus în practică. Investiția noastră comună ne va permite să accelerăm spre atingerea obiectivului nostru: oferirea unei platforme deschise de economie circulară care să răspundă nevoilor întregului sector auto. Facem acest lucru prin consolidarea activităților existente și prin noi soluții de reciclare în circuit închis, de la automobil la automobil”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

Obiectivele parteneriatului includ minimizarea impactului sectorului asupra resurselor naturale, anticiparea schimbărilor legislative și asigurarea unei aprovizionări fiabile cu materiale și piese reciclate. Împreună, cele două companii vor prioritiza activități precum reciclarea și  gestionarea deșeurilor auto.

The Future Is NEUTRAL servește ca o platformă pentru soluții de economie circulară în sectorul auto. Aceasta se adresează producătorilor auto, producătorilor de echipamente, distribuitorilor, asigurătorilor și consumatorilor, abordând fiecare etapă a ciclului de viață al unui vehicul.

The Future Is NEUTRAL include furnizarea de materiale reciclate pentru producție, precum și piese reutilizabile, recondiționate, alături de servicii pentru colectarea și recuperarea vehiculelor la sfârșitul vieții.