Home Redacția

Redacția

DHL lansează serviciul de transport cu temperatură controlată între Europa și Statele Unite

DHL Global Forwarding a anunțat lansarea unui serviciu de transport aerian de mărfuri cu temperatură controlată între Bruxelles, Belgia și Cincinnati, Statele Unite ale Americii. Serviciul va fi prestat de o aeronavă DHL Boeing 747-400, care va efectua șase curse săptămânale către fiecare destinație. Aceasta este prima rută a serviciului de transport pentru mărfurile cu […]

CFR Marfă a devenit partener al proiectului Viking

Compania CFR Marfă va colabora cu Calea Ferată Lituaniană –LG în cadrul proiectului de transport combinat Viking, care leagă regiunile Mării Baltice şi ale Mării Negre. Termenii colaborării dintre cele două companii feroviare au fost stabiliți în cadrul unei întâlniri, care a avut loc săptămâna trecută la București. Experţii celor două delegații au definit condiţiile […]

Toyota Material Handling Europe nominalizată la IFOY 2014

Toyota Material Handling Europe a primit 4 nominălizari din 11 la decernarea premiilor 2014 în cadrul International Forklift Truck of the Year (IFOY), eveniment ce va fi anunțat în cadrul CeMAT din Hanovra. Premiile IFOY, care sunt stabilite de  industrie împreună cu Asociația VDMA – Materials Handling and Logistics Systems Sector Association, sunt decise de […]

Traficul aerian de mărfuri, în creștere ușoară

Traficul cargo de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București a înregistrat o creștere ușoară pe parcursul anului 2013. Potrivit datelor furnizate de Compania Națională de Aeroporturi București, în 2013 volumul de mărfuri înregistrat a fost 28.432,2 tone, în creștere cu 7,32% față de anul 2012. La nivel mondial, traficul cargo a crescut în 2013 cu […]

Aeroportul Oradea va fi modernizat

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a semnat  contractul de finanțare a proiectului de extindere și modernizare a suprafeței aeroportuare din cadrul Aeroportului Oradea. Prin acest contract, aeroportul va beneficia de fonduri europene pentru refacerea și extinderea pistei existente și a bretelelor de acces, precum și realizarea unei platforme de îmbarcare-debarcare care să poată asigura staţionarea unui […]

DSV a încheiat 2013 cu rezultate financiare bune

Compania furnizoare de servicii de logistică și transport DSV a încheiat anul trecut cu rezultate financiare bune, se arată în raportul pe anul 2013, făcut public recent. Anul trecut compania a înregistrat un venit total net în valoare de 45,71 de milioane de coroane daneze, o creștere de 1,78% față de rezultatele din 2012. Profitul […]

Macromex a construit cel mai înalt depozit High Bay din Europa

Macromex, unul dintre cei mai mari jucători din industria de food din România, a finalizat construcția celui mai înalt depozit High-Bay de produse congelate din Europa. Construcția acestui proiect logistic complex a fost demarată în primăvara anului 2013, la Câmpia Turzii. Locația va permite permite livrarea produselor în cele mai importante piețe din Europa în […]

KLG Logistics Europe, 2014 sub semnul educarii pietei!

Dupa un an 2012 dificil, piata de logistica si-a reluat in 2013 trendul crescator. Investitiile in depozite modern si flote auto, gradul tot mai mare de specializare al companiilor logistice, care isi indreapta privirea si expertiza catre anumite industrii si rezultatele financiare positive vin sa sustina aceasta afirmatie. Pentru KLG Europe Logistics Romania, 2013 a […]

DHL International Romania, focus pe IMM-uri

Atunci cand vorbeste despre Romania, Daniel Kearvell, Managing Director DHL Express Romania spune pe un ton optimist ca tara noastra ofera multiple oportunitati de dezvoltare, in ciuda provocarilor intalnite de-a lungul timpului, mai ales in ceea ce priveste infrastructura. Daniel Kearvell afirma ca pentru a avea succes in Romania, trebuie sa fii innovator si creativ, […]

Crestere de 9% a exporturilor in 2013

Anul agricol bun, cu valori record din punct de vedere al productiilor si ascensiunea exporturilor, au facut ca in 2013 Romania sa fie una dintre tarile cu cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana. Deficitul comercial al Romaniei a scazut in primele 11 luni ale anului trecut cu 3,5 miliarde euro, la 5,19 miliarde […]