Home Automotive Ce rezultate financiare a obținut grupul Bosch în 2025?

Ce rezultate financiare a obținut grupul Bosch în 2025?

Ce rezultate financiare a obținut grupul Bosch în 2025?

În 2025, furnizorul german de tehnologii și servicii Bosch a înregistrat un flux de numerar liber pozitiv de aproximativ 300 de milioane de euro. Ponderea investițiilor în R&D s-a situat la 8,7 procente din vânzări, iar cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea s-au ridicat la 7,9 miliarde de euro.

„Chiar și în perioade dificile, Bosch este pregătită să facă investiții inițiale substanțiale”, a declarat Markus Forschner, membru al consiliului de administrație și director financiar al Robert Bosch GmbH. „Cheltuielile de capital au rămas la un nivel ridicat.”

Bosch a realizat investiții inițiale considerabile în domenii precum electromobilitatea, semiconductorii și sistemele de control al frânării de ultimă generație. Cu 41,6 procente, rata capitalurilor proprii a rămas, de asemenea, ridicată. Grupul Bosch rămâne solid din punct de vedere financiar, chiar dacă lichiditatea conform situației consolidate a fluxurilor de numerar a scăzut la 7,4 miliarde de euro comparativ cu 8,2 miliarde de euro în 2024.

Evoluția per divizie

Evoluția vânzărilor în sectoarele de activitate a fost afectată atât de contextul economic modest din piețele cheie, cât și de efectele nefavorabile ale cursului de schimb.

Divizia Mobilitate a înregistrat o creștere a veniturilor din vânzări de 0,1 procente, atingând 55,8 miliarde de euro. Ajustată la efectele cursului valutar, creșterea a fost de 2,9 procente. Marja EBIT din operațiuni s-a situat la 1,8 procente, față de 3,8% în 2024.

În sectorul Tehnologie industrială, vânzările au crescut cu 0,1 procente, ajungând la 6,5 miliarde de euro. Ajustată la efectele ratei de schimb valutar, creșterea a fost de 2,4 procente. Evoluția a fost influențată în principal de tendința descendentă a pieței din America de Nord. Marja EBIT a crescut la 3,5 procente, de la 1,2% în 2024.

În cadrul diviziei Bunuri de larg consum veniturile din vânzări au scăzut cu 1,9% de la un an la altul, ajungând la 19,9 miliarde de euro. Ajustate la efectele ratei de schimb valutar, vânzările au crescut însă cu 4,1 procente. Performanța acestui sector a fost afectată în special de lipsa de dinamism a industriei construcțiilor din China și SUA. Marja EBIT operațională a fost de 3%.

Sectorul Tehnologie pentru construcții și energie a generat vânzări de 8,5 miliarde de euro. Aceasta reprezintă o creștere de 13%, sau de 15,6 procente, ajustată la rata de schimb valutar. Marja EBIT operațională a fost de 0,5%, fiind puternic influențată de costuri excepționale asociate achizițiilor și activităților de vânzare.

Regiunile cu cea mai mare creștere

Deși veniturile din vânzări în Europa au înregistrat o ușoară scădere, Bosch a consemnat creșteri moderate în celelalte regiuni ale lumii. În Europa, veniturile din vânzări au scăzut cu 0,6% de la un an la altul, ajungând la 44,2 miliarde de euro – însă au crescut cu 1,5 procente după ajustarea la efectele ratei de schimb valutar. În America, veniturile din vânzări au crescut cu 3,8 procente, atingând 18,5 miliarde de euro, sau cu 9,3 procente după ajustarea la efectele ratei de schimb valutar.

În regiunea Asia-Pacific, vânzările au crescut cu 0,7 procente, la 28,3 miliarde de euro. Ajustată la efectele ratei de schimb valutar, rata de creștere a atins un nivel semnificativ de 5,0 procente.

La sfârșitul anului 2025, numărul total de angajați la nivel mondial în Grupul Bosch se situa la 412.774 asociați. Față de 417.859 în 2024, ceea ce reprezintă o reducere de 1%. Acest lucru a avut cel mai mare impact asupra sectorului de activitate Mobilitate și, regional, asupra Germaniei.