IMM-urile vor putea accesa credite bancare garantate de stat. Ce companii pot beneficia de această facilitate?
Aproape 40.000 companii românești mici și mijlocii vor putea accesa credite bancare garantate de stat, cu dobânzi subvenționate pentru a-și continua activitatea și plata personalului angajat pe perioada pandemiei de coronavirus, până la 31 decembrie 2020.
România a cerut aprobarea Comisiei Europene pentru două scheme temporare de ajutor de stat: garanții de stat pentru credite acordate în vederea realizării de investiții / linii de credit pentru capital de lucru și granturi directe pentru acoperirea dobânzilor și comisioanelor generate de aceste credite.
De aceste condiții preferențiale pot beneficia IMM-urile din toate sectoarele, cu excepția celor din industria jocurilor de noroc și pariurilor, producția sau comercializarea de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, activități de investigare și protecție.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească IMM-urile pentru a putea accesa aceste credite:
- nu se aflau în dificultate la data de 31 decembrie 2019 în sensul Regulamentului (UE) nr. 651/2014, dar au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de COVID-19;
- nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice sau instituția de credit care acordă finanțarea;
- nu figurează cu credite restante în ultimele 6 luni anterioare datei de 31 decembrie 2019 sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A-C din baza de date a C.R.C (Centralei Riscului de Credit), inclusiv cu privire la finanțările de tip leasing;
- nu se află în interdicție de a emite cecuri / bilete la ordin;
- împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenței;
- prezintă garanțiile colaterale solicitate și îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate impuse de instituția financiară;
- nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul central sau, dacă înregistrează, se obligă să le achite din creditul acordat în cadrul programului;
- depun un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență până la 31 decembrie 2020, cu mențiunea că întreprinderea poate organiza programul de lucru al salariaților în funcție de evoluția activității curente a acesteia.
Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru este de 5.000.000 lei, iar pentru creditele de investiții este de 10.000.000 lei, în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre:
- dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii 2 ani de activitate
- 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019;
- valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități, acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.
