Home Automotive Vânzări record pentru Dacia în 2013

Vânzări record pentru Dacia în 2013

Vânzări record pentru Dacia în 2013

Anul 2013 a fost unul excepţional pentru Dacia, vânzările sale ajungând la 429 540 de vehicule, în creștere de 19,3% față de anul anterior, când fusese atins precedentul record comercial al mărcii.

Pentru prima oară din 2007, vânzările Dacia au crescut în volum iar marca şi-a accentuat poziţia de lider, ajungând la o cotă de piaţă de peste 31%. Această performanță intervine în contextul în care principalele piețe auto unde Dacia este prezentă au cunoscut scăderi ale cererii pentru vehicule noi (-1,7% în Europa, -3% în regiunea Eurasia).

Pe o piaţă în prăbuşire liberă, aflată la cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 2000, Dacia a reuşit să-şi sporească cu 12,4% volumul vânzărilor, până la 24 890 de unităţi. Această performanţă a permis mărcii Dacia să câştige 5,4 puncte de piaţă şi să încheie anul cu o cotă de 31,6% din vânzările totale de vehicule noi. România este, de altfel, țara în care Dacia deține cea mai mare cotă de piață din lume.

Acest rezultat se explică, în parte, prin reînnoirea completă a gamei de modele, 2013 fiind anul în care au fost lansate pe piață noul Logan MCV şi noul Duster. Totodată, Dacia a reușit în 2013 să marcheze puncte în competiţia comercială adaptându-şi strategia la principalele schimbări de pe piaţa românească şi îndeosebi la creșterea puternică a proporției clienţilor Persoane Juridice în ansamblul pieței (în prezent, această categorie reprezintă 77% din totalul clienților).

Cota de piață a Dacia a crescut și în segmentul vânzărilor de flote, precum și în cel al vânzărilor către Persoanele Fizice, în acest ultim caz datorită bunei utilizări a programului de reînnoire a parcului auto din România. Sandero, Logan berlină, Logan MCV, Lodgy, Dokker şi Duster figurează, astfel, în postura de lider pe fiecare din segmentele lor respective de piață.

Vânzările Dacia în afara României au înregistrat în 2013 un nou record, cu peste 404.000 de unităţi comercializate. În condițiile unei piețe europene anemice, în regres cu 1,7% față de anul 2012, marca românească și-a continuat ofensiva comercială, livrările sale crescând cu 25,9%. În total, peste 290 000 de vehicule Dacia au fost înmatriculate în 2013 pe piețele din Europa, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 2,11%.

De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales un model Dacia. În clasamentul vânzărilor pe ţări prima poziţie rămâne în continuare ocupată de Franţa, cu aproape 94 000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,3%. Dacia ocupă, de altfel, locul cinci pe piaţă, iar modelul Sandero se situează pe locul trei în topul vânzărilor din această ţară către persoane fizice.

În 2014, Dacia își propune să-şi consolideze rezultatele pe piaţa românească, bazându-se în acest scop pe gama sa tânără și completă, precum și pe calitatea serviciilor sale.

După reînnoirea ofertei sale de modele, Dacia va lansa, în 2014, un nou şantier de anvergură. Întreaga reţea comercială Dacia va fi, treptat, înnoită. Astfel, va fi introdusă  o semnalistică şi o prezentare nouă, dar şi noi standarde, noi servicii şi noi prestaţii pentru clienţii mărcii. Primele show-room-uri care vor aborda noua imagine vor fi inaugurate în cursul primului trimestru din 2014. Compania îşi propune ca procesul de transformare a rețelei sale comerciale din România să fie încheiat în 2015.