Home Logistics Comerț international BEROBA, agent de legătură în relaţiile comerciale Belgia-România

BEROBA, agent de legătură în relaţiile comerciale Belgia-România

BEROBA, agent de legătură în relaţiile comerciale Belgia-România

La aproape patru ani de la înfiinţare, asociaţia de afaceri Belgia-România BEROBA a marcat printr-un eveniment special desfășurat la rezidenţa ambasadei Belgiei în România, schimbarea statului asociaţiei în Cameră de Comerţ Bilaterală. Această modificare survine în urma acreditării BEROBA ca membră a Federaţiei Camerelor de Comerţ Belgiene (BLCCA) în iulie 2017

Acest eveniment marchează începutul unei noi etape în evoluţia instituţiei și a relaţiilor comerciale dintre Belgia și România, BEROBA poziţionându-­se alături de alte instituţii similare, printre care Camera de Comerţ Bilaterală Britanică BRCC și Camera de Comerţ și Agricultură Franceză.

Ambasadorul Belgiei, Excelenţa Sa Dl. Thomas Baekelandt a declarat: “După patru ani de poziţionare dinamică pe scena de afaceri din România, BEROBA a fost acreditată de Uniunea Camerelor de Comerţ Exterior Belgia-Luxemburg (BLCCA), un grup al Federaţiei “Camerelor de Comerţ Belgiene”. Această acreditare este o garanţie a managementului profesionist al BEROBA și a bunei reputaţii de care se bucură asociaţia în dezvoltarea relaţiilor economice belgo-române”.

Belgia nu este nu doar unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, cu schimburi comerciale ce au însumat 2.674,77 milioane euro în 2016, ci și unul dintre principalii investitori străini în România, iar BEROBA, în calitate de Cameră Bilaterală de Comerţ, va contribui activ la crearea de oportunităţi de afaceri pentru investitorii belgieni în România, dar și pentru companiile românești în Belgia. Alain Schodts a devenit, odată cu schimbarea de statut, director al BEROBA și se va ocupa full­time de activităţile Camerei de Comerţ, domnul Jeroen Fabry devenind Președinte Interimar al acestei organizaţii până la momentul următoarelor alegeri.

Domnul Schodts ne-a vorbit despre ceea ce înseamnă pentru membrii săi apartenenţa la Camera Bilaterală de Comerţ Belgia-România, care sunt obiectivele pe care BEROBA și le-­a stabilit pentru următoarea perioadă și care sunt domeniile de interes pentru investitorii belgieni în România.

Intermodal&Logistics: Statutul de Cameră de Comerţ Bilaterală reprezintă un nou nivel al relaţiilor comerciale între România și Belgia. Care sunt obiectivele pe care vi le-aţi propus odată cu acest nou statut? Care sunt beneficiile pentru actualii membri, dar și pentru cei potenţiali.

Alain Schodts: Ne dorim desigur să creștem numărul de membri, pentru că acest număr indică buna funcţionare a unei Camere de Comerţ. De asemenea, în viitorul apropi at vom crește numărul de membri patroni, membri care ne sprijină în activităţile pe care le întreprindem, oferindu­și ser viciile în cadrul BEROBA și ne vom îndrepta și către companii care oferă consultanţă fiscală, legală, firme de contabilitate, agenţii de resurse umane, astfel încât să putem răspunde companiilor belgiene care vin și ne solicită ajutorul în diferite probleme. Ne dorim să fim veriga de legătură pentru investitorii belgieni cu sectorul public și privat din România, un “one stop shop” pentru tot ceea ce ar putea avea nevoie o companie belgiană care dorește să deschidă o afacere în România, la toate nivelurile, chiar și pentru traducerea unui simplu document. Și cum suntem Cameră Bilaterală putem facilita nu doar venirea companiilor din Belgia în România, ci putem oferi asistenţă și companiilor din România sau angajaţilor care vor să meargă în Belgia. Putem organiza misiuni economice în funcţie de cerere. Sunt multe posibilităţi și multe orizonturi care se deschid odată cu această schimbare a statului. De multe ori, sunt întrebat de către potenţialii investitori belgieni care sunt lucrurile negative și care sunt lucrurile pozitive în ceea ce privește România. Cele negative sunt de fiecare data aceleași trei: lipsa infrastructurii, co rup ţia, care încă există și administraţia. Și îi avertizez că modul de abordare este diferit de ceea ce cunoaștem în Belgia, dar dacă apelează la ajutorul nostru, avem oameni cu experienţă în Board, oameni care sunt de mulţi ani în România și care le pot oferi asistenţă.  De asemenea, ceea ce încercăm să facem ca și Cameră de Comerţ este să schimbăm percepţia despre România pe care mulţi o au. Problemele cu care se confruntă România sunt de fapt probleme cu care se confruntă și statele din Vest, doar că acolo nu sunt atât de vizibile. Ne dorim să promovăm România așa cum este: o ţară cu multe oportunităţi. În ultima perioadă, mulţi dintre cei cu care am vorbit ar dori să aducă knowhow-ul din Belgia în agricultura românească, să investească în acest sector.

Intermodal&Logistics: Pe segmentul de logistică și transport care este nivelul de interes al investitorilor belgieni pentru piaţa din România?

Alain Schodts: Cred că perioada de aur pe segmentul de transport a trecut. Atunci când am venit eu în România, în urmă cu 10 ani, România era o mină de aur pentru companiile de transport belgiene. În primul rând forţa de muncă era mai ieftină, mulţi șoferi disponibili la acel moment și un proces de înregistrare destul de facil, să nu vă imaginaţi că în Belgia este mai ușor de realizat. Însă odată cu noile reglementări de pe piaţa muncii din Europa, creșterea costului cu forţa de muncă și faptul că nu mai sunt aproape deloc șoferi disponibili, va avea loc o schimbare, iar companiile de transport belgiene nu vor mai veni să deschidă noi firme în România. În ceea ce privește logistica, pe de altă parte, dacă ne uităm la creșterea pe care a înregistrat­o piaţa, încă este loc de dezvoltare și investiţii, competiţia este intensă, însă trebuie ca ser viciile să fie plătite la preţul corect. Așa cum în Vest există dumping pentru serviciile de transport, în România avem dumping pe partea de servicii logistice. Perspectivele de dezvol tare sunt bune pentru că România este o ţară de consum, comerţul online se dezvoltă și va fi și mai multă nevoie de depozitare, iar în industria automotive încă sunt multe companii care vin cu unităţi de producţie aici. Un capitol la care România nu urmează trendul european este dezvoltarea și utilizarea mijloacelor alternative de transport, trebuie găsite alte moduri de transport.

Intermodal&Logistics: Dacă aţi putea propune o măsură pentru a crea un mediu de afaceri mai bun, care ar fi aceea?

Alain Schodts: Nu este neapărat vorba de măsuri, ci mai degrabă de stabilitate politică. Mi­-aș dori o schimbare în acest sens, pentru că toate aceste schimbări creează un climat de instabilitate și neîncredere în rândul investitorilor. De fiecare dată când se schimbă guvernul, se schimbă și secretarii de stat și nimic nu se concretizează. Este cunoscut faptul că aproape doi ani în Belgia nu am avut Guvern și a fost cea mai bună perioadă pentru Belgia. Este nevoie de o structură, de organizare și o ţară trebuie să poată funcţiona chiar și fără politicieni. Pentru ca o ţară să meargă înainte, să se dezvolte, stabilitatea este cel mai important lucru. (n.r în perioada 2010-2011 Belgia nu a avut un Guvern numit pentru 589 de zile).