DS Smith lansează RES – serviciul de evaluare a reciclabilității ambalajelor
Companiile din România de toate dimensiunile pot accesa acum Serviciul de Evaluare a Reciclabilității (RES) de la DS Smith. DS Smith devine, astfel, prima companie integrată de hârtie, ambalaje și reciclare care oferă acest serviciu.
RES a fost conceput pentru a răspunde cerințelor tot mai mari din partea consumatorilor și organizațiilor în ceea ce privește sustenabilitatea, abordând, în același timp, schimbările continue din legislația privind ambalajele.
Reglementările evoluează constant pentru a pune un accent mai mare pe crearea unor soluții de ambalare mai sustenabile. Standardele tot mai înalte, de la reciclabilitate până la performanță și estetică, reprezintă, însă, o provocare pentru companii. În sprijinul lor, Serviciul de Evaluare a Reciclabilității (RES) de la DS Smith include o serie de teste specifice pentru a determina reciclabilitatea ambalajelor pe bază de fibre în fabricile de hârtie standard din Europa.
Testele vor fi realizate într-un laborator de ultimă generație pentru dezvoltarea fibrelor, aflat în fabrica de hârtie Kemsley din Marea Britanie, fiecare test fiind efectuat în conformitate cu standardele industriei, atât de la CEPI, cât și de la 4evergreen.
Clienții vor primi date detaliate și un raport care rezumă constatările, împreună cu un scor de reciclabilitate de la –100 la +100 și o concluzie privind adecvarea pentru reciclare în fabricile standard de hârtie.
Pe lângă serviciul de testare, RES va oferi companiilor și oportunitatea de a consulta echipa de Design și Inovare a DS Smith cu privire la reciclabilitatea generală a ambalajelor lor. De altfel, activitatea acestei echipe a jucat un rol semnificativ în atingerea de către DS Smith a obiectivului de a înlocui peste un miliard de bucăți de plastic, cu mai bine de un an înainte de termenul limită asumat.
Fiecare dintre designerii DS Smith a fost instruit în conformitate cu Principiile de Design Circular și Metodele de Design Circular ale companiei, create în parteneriat cu Fundația Ellen MacArthur. Acestea ajută la evaluarea performanței în domenii precum conținutul reciclat și reciclabilitatea, estimarea indicativă a emisiilor de CO2, nivelurile de deșeuri în exces și parametrii lanțului de aprovizionare în colaborare cu clienții. De la lansarea lor, peste 100.000 de decizii de design pentru ambalaje au fost influențate de Metodele de Design Circular ale companiei.
Jonathan Edmunds, Șeful Departamentului de Reciclabilitate, Sustenabilitate și Afaceri Guvernamentale la DS Smith Recycling, a explicat: „Sunt încântat să anunț lansarea RES pentru producătorii de ambalaje de toate dimensiunile. Ne-am asigurat că 100% din ambalajele noastre sunt reciclabile, dar acum eforturile noastre merg mai departe de ambalajele p care le producem. Într-un context în continuă schimbare, RES ne permite să examinăm și să îmbunătățim reciclabilitatea ambalajelor pe bază de fibre ale clienților noștri și să ne asigurăm că aceștia sunt mereu cu un pas înainte.”
Înțelegerea compoziției ambalajelor devine din ce în ce mai importantă și, fiind prima companie integrată de hârtie, ambalaje și reciclare care oferă acest serviciu companiilor, suntem în poziția ideală pentru a le oferi sfaturi. Nu indicăm doar problemele, ci putem găsi și soluții pentru ele. Toți cei interesați de acest serviciu pot accesa site-ul nostru,
Marius Juncanariu, Director General DS Smith Paper Zărnești adaugă: “În contextul unei piețe în continuă schimbare, unde sustenabilitatea este o prioritate pentru consumatori și reglementatori, lansarea Serviciului de Evaluare a Reciclabilității de către DS Smith reprezintă un pas esențial pentru a ajuta companiile, inclusiv pe cele din România, să dezvolte soluții de ambalare mai sustenabile.
Testările realizate la fabrica noastră de hârtie Kemsley, din Marea Britanie oferă un grad înalt de precizie și o imagine clară a punctelor forte și aspectelor ce merită atenție suplimentară, astfel încât partenerii noștri locali să poată adopta alternative mai ecologice, să rămână competitivi și să fie mereu aliniați la noile reglementări.”
Mai multe detalii pe www.dssmith.com/recyclability.