Home Logistics Curierat și e-commerce eMAG Ventures – program de investiții pentru companiile de tehnologie

eMAG Ventures – program de investiții pentru companiile de tehnologie

eMAG Ventures – program de investiții pentru companiile de tehnologie

eMAG lansează programul de investiții eMAG Ventures pentru companii de tehnologie care aduc inovații în produse și servicii adresate direct sau indirect clienților finali.

Business-urile selectate vor beneficia de expertiza de accelerare a afacerilor și extindere internațională, dobândită în urma dezvoltării unor proiecte majore, cum este eMAG Marketplace, și a unor companii care au crescut rapid în ultimii ani precum Sameday, Conversion, Fashion Days, Tazz by eMAG sau Zitec.

„În mediul antreprenorial din România există multe proiecte de tehnologie cu potențial mare, care pot fi dezvoltate cu finanțare și know-how. Prin eMAG Ventures vrem să creăm o valoare adăugată reală și să contribuim la o scalarea rapidă a business-urilor, producând astfel un impact vizibil în economia digitală. Vorbim despre investiții de accelerare, destinate acelor companii care pot crește rapid cu ajutorul tehnologiei și care pot deveni viitorii unicorni. Ne dorim să finanțăm companii cu ambiție și viziune, care vor contribui la creșterea ecosistemului antreprenorial din România”, a spus Bogdan Axinia, Managing Director eMAG Ventures. 

Companiile care pot primi investiții

Una dintre condițiile definitorii pentru eligibilitatea în eMAG Ventures este utilizarea tehnologiei în dezvoltarea produselor și serviciilor pentru clientul final, fie direct (B2C), fie indirect (B2B2C). Programul este dedicat companiilor care au deja un model de business funcțional și pot demonstra că au maturitatea necesară pentru a aduce o schimbare relevantă în piețele în care activează.

În acest context, pasiunea și viziunea antreprenorilor și a echipei din jurul lor vor avea o importanță deosebită, întrucât aceștia vor rămâne în companii pentru a le dezvolta.

Tradiție în creșterea companiilor antreprenoriale

eMAG Ventures își propune să fructifice un moment favorabil pentru companiile din zona de tehnologie. Avansul pe care acest sector l-a înregistrat în ultimii ani deschide o serie de oportunități unice până acum, dar care necesită investiții de accelerare pentru ca antreprenorii să ducă proiectele la nivelul următor.

 „Know-how-ul pe care eMAG l-a adus în cadrul Tazz ne-a ajutat să dezvoltăm parteneriate unice pe piață, care ne diferențiază. Avem un deziderat – să le livrăm clienților rapid aproape orice, dar o promisiune atât de puternică necesită investiții care să o susțină. Ajutorul pe care eMAG ni l-a oferit în zona de tehnologie, operațiuni, HR, financiar și marketing a fost esențial în creșterea Tazz, a cărui evoluție ne depășește așteptările în fiecare lună”, a declarat Alin Șerban, CEO Tazz by eMAG. Tazz by eMAG este unul dintre business-urile care au înregistrat o evoluție exponențială odată cu investiția eMAG. Transformată în mai mult decât o aplicație de food delivery, Tazz va finaliza anul 2020 cu o creștere de peste 700% a cifrei de afaceri, comparativ cu 2019.

„eMAG a venit către noi acum trei ani cu expertiza de business, de a-ți face o strategie pe termen lung, de a-ți face estimări și previziuni, precum și cu o abordare tech care ne-a dus la nivelul următor. Practic, am decis să rescriem toate aplicațiile noastre și am creat o bază tehnologică pe care putem să construim mai departe. Dacă până acum eram o companie de curierat care întâmplător folosea tehnologie, după investiția eMAG, am devenit o companie care folosește în primul rând tehnologie pentru a servi interesele clienților”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Courier. Sectorul de curierat a devenit vital în acest an, când obiceiurile de consum și achiziție au cunoscut modificări semnificative, generate de adopția accelerată a comerțului online. Primele investiții sunt preconizate pentru prima jumătate a anului 2021.

Pentru a aplica la eMAG Ventures, antreprenorii trebuie să completeze un pitch deck, în care vor prezenta companiile pe care le conduc, stadiul actual al business-ului, oportunitățile de business în care doresc să investească, precum și beneficiul adus comunităților cărora li se adresează. Aplicațiile pot fi, ulterior, trimise la adresa de mail ventures@emag.ro.