Home Companii GLS a publicat primul raport de responsabilitate corporativă

GLS a publicat primul raport de responsabilitate corporativă

GLS a publicat primul raport de responsabilitate corporativă

Furnizorul european de servicii de coletărie GLS a publicat primul raport de responsabilitate corporativă, care conține date cu privire la implicarea socială, activităţile de mediu şi progresele înregistrate în acest sens. Documentul marchează startul unei raportări regulate, care-i va permite companiei să ofere clienţilor, personalului, partenerilor de transporturi şi publicului, transparenţă şi o bază pentru un dialog continuu. Raportul conține atât informații detaliate despre soluţii de transport ecologice şi economice, certificări ISO pentru sistemul de management de mediu, cât și numeroase exemple practice care ilustrează modul în care diferitele companii naţionale sunt active în mod conştient din punct de vedere ecologic şi social. În privința responsabilităților de mediu, GLS a prezentat date despre iniţiativa de mediu ThinkGreen, cât și primele rezultate ale soluțiilor ecologice adoptate. “În ultimii doi ani financiari, am reuşit să reducem totalul emisiilor de dioxid de carbon sau de gaze cu efect de seră cu patru procente – în pofida volumelor tot mai mari de colete,” a declarat Rico Back, CEO al GLS. Datorită noilor depozite ecologice, investiţiilor în tehnologii mai eficiente şi măsurilor de economisire a energiei, GLS a reuşit chiar să reducă emisiile de CO2 cauzate de producţia de energie electrică şi termică cu 22 de procente. Numărul vehiculelor de livrare care sunt în conformitate cu standardul Euro 4 sau cu un standard mai ridicat a crescut cu opt procente şi a depăşit 77 procente. În ceea ce privește implicarea la nivel social, GLS a publicat date despre iniţiativa ThinkSocial, care acoperă toate activităţile GLS cu privire la relaţiile corecte şi oneste cu publicul şi cu angajaţii companiei, cu partenerii de transport şi cu agenţii de livrare ai acestora.