Home Industrii INS: Primele 9 luni, scădere de 2,9% în transportul feroviar

INS: Primele 9 luni, scădere de 2,9% în transportul feroviar

INS: Primele 9 luni, scădere de 2,9% în transportul feroviar

Transportul rutier de mărfuri a înregistrat, în primele nouă luni din 2022, o creştere cu 6,9% în ceea ce priveşte volumul mărfurilor transportate, comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce în transportul feroviar s-a consemnat o scădere de 2,9%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pentru transportul rutier, cel mai mare volum de mărfuri a fost înregistrat în transportul naţional, care a înregistrat 83% din totalul transportului rutier de 238,448 milioane de tone de mărfuri transportate. Cifra reprezintă o creştere cu 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe de altă parte, în transportul feroviar au fost transportate 41,797 milioane tone mărfuri, din care 77,9% în transport naţional. Parcursul tarifar al mărfurilor a scăzut cu 2,6% şi s-a înregistrat o diminuare doar în transport naţional, respectiv cu 10,9%.

Potrivit datelor INS, în perioada menţionată, în transportul maritim au fost înregistrate 45,443 milioane tone, din care 45,433 milioane tone în transport internaţional, iar faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, volumul total a marcat o creştere cu 13,9%.

Mărfurile transportate pe căi navigabile interioare au totalizat 21,446 milioane tone, din care 37,4% în transport naţional. Volumul mărfurilor transportate a înregistrat scădere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce parcursul mărfurilor a scăzut cu 22,1%.

În transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat un total de 37.000 de tone, în creştere cu 26,7% faţă de primele nouă luni ale anului anterior.

Ce s-a transportat

În transportul rutier, diviziunile de mărfuri cu cele mai mari ponderi în totalul mărfurilor transportate au fost: minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (32,8%) şi alte produse minerale nemetalice (19,4%). În același timp, pe transportul feroviar ponderi semnificative au fost înregistrate pentru diviziunile: cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (21,0%) şi cocs, produse rafinate din petrol (20,8%).

Ponderile cele mai mari în transportul maritim au fost consemnate la diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (35%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (20,1%), precum şi în transportul pe căi navigabile interioare la diviziunile minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (36,3%) şi produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (33,8%).

De unde vine marfa şi unde se duce

Din totalul mărfurilor în transport rutier internaţional, respectiv 40,632 milioane tone, transportul între state terţe a reprezentat 46,3%, cabotajul 21,9% şi mărfurile încărcate 17,7%.

Statistica INS arată că, în transportul rutier internaţional de mărfuri, 93% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene (UE) şi 94,2% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie state-membre.

Cele mai mari cantităţi de mărfuri descărcate au provenit din Germania (20%), Ungaria (14,7%) şi Italia (13,5%), iar în ceea ce priveşte încărcările, 18,3% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 17,3% Italia şi 12,4% Ungaria.