Istanbul depășește Frankfurt și devine cel mai mare hub aerian de marfă din Europa
Aeroportul Istanbul a devenit cel mai important hub cargo din Europa în prima jumătate a anului, depășind Frankfurt. Traficul de mărfuri a crescut cu 10,8% față de aceeași perioadă a anului trecut și a depășit un milion de tone, potrivit datelor Airports Council International (ACI) Europe.
Aeroportul turc a beneficiat și de redirecționarea unor fluxuri de mărfuri care tranzitau anterior marile hub-uri din Orientul Mijlociu.
Creșterea se regăsește și în rezultatele Turkish Airlines, principalul operator aerian din Istanbul. Compania a transportat cu 11,3% mai multe mărfuri, iar veniturile din transportul de marfă au crescut cu 58%, la aproape 1,3 miliarde de dolari.
Frankfurt coboară pe locul doi
Frankfurt, care în ultimii ani a fost cel mai mare aeroport cargo din Europa, a coborât pe poziția a doua. În primul semestru, volumul mărfurilor a crescut cu numai 1,3%, respectiv 980.731 de tone.
Potrivit operatorului aeroportuar Fraport, rezultatele au fost afectate de evoluția modestă a economiei din zona euro, de greva de șase zile de la Lufthansa din aprilie și de menținerea temporară la sol a aeronavelor cargo Airbus A321 ale Lufthansa Cargo.
La acestea s-au adăugat perturbările provocate de conflictul din Orientul Mijlociu. Mai multe zboruri din Asia și Africa au fost operate direct către Europa, în timp ce capacitatea de transport către și dinspre Orientul Mijlociu a fost afectată.
Creșterea comerțului electronic a continuat să susțină traficul cargo pe Aeroportul Frankfurt. Potrivit Fraport, evoluția acestui segment a încetinit însă după decizia Uniunii Europene de a introduce taxa pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro.
Paris Charles de Gaulle, afectat de taxa pentru coletele online
Aeroportul Paris Charles de Gaulle (CDG), al treilea cel mai mare hub cargo din Europa anul trecut, nu a publicat încă rezultatele pentru luna iunie.
În primul trimestru, aeroportul francez a manipulat 474.427 de tone de mărfuri, cu 6,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
După rezultatele bune din ianuarie și februarie, situația s-a schimbat însă în lunile următoare. Traficul cargo a scăzut cu 3% în martie și cu 1,3% în mai. Datele pentru aprilie nu apar în raportul lunar ACI.
Scăderea ar fi fost influențată și de decizia autorităților franceze de a introduce, începând din martie, o taxă de 2 euro pentru fiecare colet online, ceea ce a dus la transferarea unei părți din trafic către aeroporturile din țările vecine. În iulie, Franța a renunțat la taxa de 2 euro și a trecut la taxa de 3 euro introdusă la nivel european, eliminând astfel avantajul de care beneficiaseră aeroporturile din țările vecine.
Leipzig, Amsterdam și Liège, creșteri importante ale traficului cargo
Leipzig și Amsterdam s-au numărat printre aeroporturile europene cu cele mai mari creșteri ale traficului cargo în primul semestru. În cazul aeroportului Leipzig, volumul de mărfuri a ajuns la 745.278 de tone, cu 12,7% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce Amsterdam Schiphol a raportat un volum de 757.049 de tone, în creștere cu 10%.
O creștere importantă a înregistrat și Aeroportul Liège, care nu este inclus în statisticile ACI Europe. Hub-ul belgian a încheiat primul semestru cu 697.816 tone de mărfuri, cu 11,3% mai mult față de anul precedent. Potrivit reprezentanților Liège Airport, traficul de mărfuri a crescut într-un ritm mai rapid decât numărul de zboruri, pe fondul majorării exporturilor din Europa și al îmbunătățirii eficienței operaționale.
Exporturile prin Liège au fost cu 19% mai mari decât anul trecut, în timp ce importurile au crescut cu 6%. Această diferență reflectă, potrivit aeroportului, activitatea tot mai intensă a companiilor europene care folosesc Liège ca hub logistic pentru livrările către piețele internaționale.
Cele mai mari creșteri ale exporturilor au fost înregistrate către America de Nord, cu 51%, și Asia, cu 17%, comparativ cu primul semestru al anului trecut.
