Home Stiri Primele concluzii după introducerea Kurzarbeit în România

Primele concluzii după introducerea Kurzarbeit în România

Primele concluzii după introducerea Kurzarbeit în România

În cadrul unei întâlniri online a membrilor AHK România au fost dezbătute primele concluzii după după introducerea modelului Kurzarbeit în România. La întâlnire au luat parte și Ministrul Muncii Violeta Alexandru și de avocații Anca Grigorescu, bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Christian Weident, Stalfort.Legal.Tax.Audit.

Kurzarbeit a fost un subiect dezbătut intens în ultimele luni și extrem de important pentru piața muncii și mediul de afaceri din România. Prin OUG 132/2020, acest model a fost transpus în legislația românească Kurzarbeit, un concept de muncă flexibilă, care există în Germania de peste 100 de ani și care s-a dovedit unul de succes, mai ales în perioade economice dificile.

Așa cum a menționat și Dragoș Anastasiu, Președintele AHK, în introducere, „este extraordinar de bine ca avem o lege în acest sens. Este vorba despre păstrarea locurilor de muncă, fiind o situație win-win-win. Companiile profită pentru că își păstrează forța de muncă, statul evită șomajul, iar angajatorul își păstrează angajații”. Vorbim așadar de un mecanism bun, care își atinge potențialul când este flexibil, dar care presupune resurse financiare din partea statului, dar și onestitate și încredere. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a declarat mulțumită de rezultatele de până acum: „Este un mecanism nou, care nu a mai existat până acum în România și rezultatele sunt bune. Bilanțul este în general pozitiv. E o măsură nouă și administrația trebuie să se adapteze.”

Reprezentanții mediului de afaceri au salutat implementarea acestui mecanism, dar își doresc o flexibilizare mai mare. Kurzarbeit a fost implementat în România de la sfârșitul lunii august. Anca Grigorescu, bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, s-a referit, în prezentarea ce a urmat, la pericolele mecanismului Kurzarbeit, așa cum a fost el adoptat în legislația românească, amintind durata scurtă de aplicare (17.08 – 31.12), în timp ce în Germania s-a decis chiar zilele acestea că perioada de Kurzarbeit se prelungește până la finalul anului 2021.

Christian Weident, Stalfort.Legal.Tax.Audit, a vorbit despre Kurzarbeit ca succes parțial și a prezentat pe scurt caracteristicile acestei măsuri și avantajele pe care le aduce cu sine, dar și unele întrebări rămase deschise. De asemenea a subliniat unele interdicții pentru angajator pe perioada aplicării Kurzarbeit și a trecut în revistă sancțiunile aplicate.

Concluzia a fost că legea care reglementează Kurzarbeit este rezultatul unui proces îndelungat, bazat pe dialog între autoritățile competente și mediul de afaceri, dar mai există încă puncte care trebuie clarificate în dialog cu Ministerul Muncii. Mediul de afaceri își dorește mai multă flexibilitate a legii, îmbunătățirea și extinderea reglementărilor, pentru ca acest mecanism să producă efectele dorite.