Home Logistics Depozitare Noul RX 60-25/35 de la Still este aici!

Noul RX 60-25/35 de la Still este aici!

Noul RX 60-25/35 de la Still este aici!

Producătorul german de echipamente pentru depozit, Still a prezentat la Hamburg un nou capitol din povestea RX odată cu lansarea noului model RX60. Unul dintre aspectele de reţinut legat de noile modele RX 60 – 25/35 este că permit unei companii să le utilizeze în trei ture de lucru fără a schimba bateria Litiu-Ion.

Noile stivuitoare RX vin cu baterii de până la 775 Ah plumb acid sau cu baterii Litiu-Ion. Ușa bateriei, fabricată din tablă groasă de 4 mm, se deschide acum orizontal până la 180 de grade în spate. Schimbul se poate realiza cu un stivuitor electric doar de o persoană în câteva minute.

Modelele RX au o acceleraţie record, o viteză de până la 21 km/oră, precum și viteze îmbunătăţite de ridicare (cursă de ridicare de până la 7.390 mm) și de coborâre. RX 60 devine astfel unul dintre cele mai performante stivuitoare din clasa de greutate 2,5 până la 3,5 tone.

Noul concept de acţionare cu două motoare puternice, care sunt oferite în două clase de performanţă, asigură durate scurte de reacţie și o putere maximă de tracţiune de la prima rotire. Conceptul de acţionare din axul frontal este bazat pe o acţionare trifazică fără întreţinere cu tehnologia de 80 de volţi.

Performanţă ridicată În versiunea standard, ambele motoare au o performanţă de 8,5 kW, iar opţional există și axul de acţionare High Performance cu 2×10,5 kW. În acest mod, STILL a crescut performanţa de deplasare cu 40 de procente pentru o eficienţă energetică mai bună. Acest lucru s-a putut obţine printr-un convertizor nou și o construcţie inovativă cu un transfer foarte scurt al puterii între convertizoare, motoarele de acţionare precum și motorul pompei.

Datorită sistemului activ de răcire cu ventilatoare rezistente și fără întreţinere se garantează o stabilitate termică ridicată și în cazul unei performanţe de manipulare ridicate la o utilizare de durată în modul Sprint. În total RX 60 obţine performanţe foarte ridicate care sunt la nivelul unui stivuitor Diesel. Și vitezelede ridicare cu sarcină pot fi crescute considerabil în varianta High Performance datorită cursei puternice a motorului de 25 kW cu peste 20 de procente.

Ambele motoare dispun de un control al tracţiunii și sunt acţionate în contratimp la un unghi de înclinare complet. Confort pentru operator STILL are diferite opţiuni pentru cabină și pentru pupitrul de comandă al stivuitorului care oferă operatorului confort pentru o muncă fără efort. RX 60 poate fi utilizat pentru încărcarea/descărcarea laterală a camioanelor, pentru transportul orizontal al sarcinilor, pentru stivuirea cu înălţimi de ridicare de până la 7.390 mm precum și pentru transport.

Echipa de proiectare STILL a pus accent pe o cabină a operatorului spaţioasă, confortabilă și reglabilă individual. Unitatea de control STILL Easy Control cu ecran cu grafică color afișează toate informaţiile indiferent de limbă și care pot fi ușor citite. Tastele favorite permit activarea funcţiilor de deplasare chiar și dacă sunt acţionate cu mănuși.

Sunt disponibile șapte modele cu versiunile cadru standard și lung precum și cadru de ridicare tele/niho- și triplu. Există și varianta cu punctul de greutate al sarcinii de 600 mm și cu o capacitate portantă mai ridicată pe care STILL o oferă pentru transportul paleţilor pe direcţie longitudinală precum și pentru greutăţi mari sau pentru utilizarea cu echipamentul suplimentar.

”Încurajăm trendul pentru stivuitoare electrice fără emisii și ne susţinem clienţii să își transpună strategiile de Green Logistics și să își îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. Datorită valorilor noi de performanţă, gama RX 60-25/35 pe care o producem aici în Hamburg, nu mai există niciun motiv să nu conduci un stivuitor electric.” Thomas A. Fischer, CSO STILL.

Schimbarea laterală a bateriei, caracteristică cheie

Datorită eficienţei energetice ridicate, a capacităţii ridicate a baterii de până la 775 Ah pentru bateriile plub-acid sau a utilizării bateriilor Litiu-Ion, schimbarea bateriei va fi mai deasă pentru utilizarea pe 2 ture a bateriei RX 60.Pentru operatorii care necesită mai departe o schimbare a bateriei, acest lucru are loc conform principiului păstrat lateral, în timp ce ușa bateriei a fost optimizată.

Ușa bateriei care este fabricată din tablă groasă de 4 mm se deschide acum orizontal până la 180 de grade în spate. Schimbul se poate realiza cu un stivuitor electric doar de o persoană în câteva minute. STILL oferă soluţii logistice proprii personalizate şi realizează o interacţiune inteligentă între stivuitoarele cu furcă şi tehnologia pentru depozit, software, servicii şi service. Ceea ce fondatorul companiei, Hans Still, a lansat în 1920, cu multă creativitate, spirit antreprenorial şi calitate, a devenit rapid un brand de renume şi puternic la nivel global.

În prezent, aproximativ 9.000 de angajaţi calificaţi numai din cercetare şi dezvoltare, producţie, vânzări şi servicii sunt implicaţi în satisfacerea cerinţelor clienţilor din întreaga lume.

Cum vede Marek Juhas, Managing Director al STILL Material Handling România, piaţa din România și din Europa de Est?

Marek Juhas, care a preluat funcţia de Managing Director al STILL Material Handling România în februarie 2019, spune, într-un scurt interviu acordat revistei Intermodal & Logistics, că trendul în Europa de Est tinde spre automatizare, digitalizare, pentru a crește rapid producţia și calitatea.

Marek Juhas a început să lucreze pentru STILL în anul 2012, după aproape doisprezece ani petrecuţi în cadrul companiei MAN. La STILL, a început să coordoneze activitatea din Slovacia de pe funcţia de Managing Director pe care a ocupat-o timp de patru ani. Ulterior, s-a mutat în Norvegia, întrucât STILL a achiziţionat un dealer, care trebuia integrat complet în cadrul grupului.

După mai bine de trei ani în Norvegia, unde a fost Acquisition Project Manager și Managing Director, Marek Juhas a venit în România pentru un contract de 3 ani, având ca scop extinderea echipei manageriale și aducerea businessului local la un alt nivel de dezvoltare.

“Văd un potenţial mare de creștere pentru businessul nostru din România, de aceea trebuie să construiesc o echipă bună de Top Management și Middle Management. Aceasta este atribuţia mea în următorii ani”, a spus șeful reprezentanţei producătorului german de stivuitoare STILL în România. Managerul spune că piaţa s-a dezvoltat foarte mult în ultimii patru ani și chiar dacă a încetinit anul acesta, pe termen mediu si lung se așteaptă la o creștere.

“Automatizarea este viitorul. Consumul crește, populaţia crește, producţia nu poate ţine pasul, nu poate deveni mai rapidă fără automatizare. Acesta va fi trendul în următorii 20 de ani”, consideră Marek Juhas, Managing Director al STILL Material Handling România.

România este o piaţă importantă pentru companie în primul rând pentru ca este pe un trend de creștere de câţiva ani, iar în al doilea rând pentru că aici sunt prezenţi mulţi dintre clienţii săi internaţionali. Pentru a susţine creșterea în următorii 5-10 ani, STILL a investit într-un nou sediu în România, situat pe autostrada A1 București-Pitești la km 13.

Sediul are o suprafaţă de peste 2.600 mp, care include spaţii de depozitare și administrative de 626 mp și un depozit de 2.031 mp.