Home Automotive Automobile Dacia extinde contractul de închiriere cu Globalworth pentru centrul de distribuție a pieselor de schimb de la Oarja

Automobile Dacia extinde contractul de închiriere cu Globalworth pentru centrul de distribuție a pieselor de schimb de la Oarja

Automobile Dacia extinde contractul de închiriere cu Globalworth pentru centrul de distribuție a pieselor de schimb de la Oarja

Automobile Dacia, cel mai mare producător auto român, și-a prelungit contractul de închiriere pentru cei 69.000 mp ocupați în Pitești Industrial Park, un proiect deținut de Globalworth, sub umbrela sub-brandului Globalworth Industrial. Contractul de leasing pentru Pitești Industrial Park a fost prelungit pentru o perioadă de 10 ani.

Automobile Dacia organizează și implementează procese specifice pentru logistica post-vânzare a pieselor și accesoriilor auto în Pitești Industrial Park din anul 2010. Complexul modern constă într-o unitate de depozitare cu un singur acoperiș finalizată și închiriată exclusiv unuia dintre cele mai mari centre de distribuție a pieselor de schimb și accesorii ale Grupului Renault din afara Franței. Pitești Industrial Park este situat în Oarja, județul Argeș, la doar 10 km de Pitești, pe autostrada A1.

 “Suntem onorați să prelungim contractul de leasing cu Automobile Dacia, unul dintre cele mai respectate branduri din România. Dorim să le mulțumim pentru încredere și pentru buna noastră colaborare de-a lungul anilor! Faptul că cel mai mare producător auto român a ales serviciile noastre industriale ne motivează să continuăm activitatea Globalworth Industrial la cele mai înalte standarde. Ne-am angajat să lucrăm la fel cum am făcut-o de la bun început și să consolidăm acest parteneriat de la an la an”, a declarat Mihai Zaharia, Director de Investiții Globalworth România și Director Piețe de Capital Globalworth Group.

Tranzacția cu Automobile Dacia este cea mai mare din portofoliul Globalworth Industrial în 2020. În prezent, portofoliul Globalworth Industrial, sub-brandul de logistică și industrie ușoară a Globalworth, se întinde pe o suprafață de 233.098 mp, în diferite zone din România, cum ar fi București, Timișoara, Constanța și Pitești. Printre proiectele care consolidează activitățile de logistică și ale companiei se numără Pitești Industrial Park, Chitila Logistics Hub, Constanța Business Park și Timișoara Industrial Park.