Home Logistics Ambalare Coca-Cola România a investit 2 milioane euro în tehnologia de ambalare Keel Clip™

Coca-Cola România a investit 2 milioane euro în tehnologia de ambalare Keel Clip™

Coca-Cola România a investit 2 milioane euro în tehnologia de ambalare Keel Clip™

Coca-Cola HBC România este prima companie din România care introduce tehnologia Keel Clip™ de ambalare a baxurilor de doze cu un carton reciclat sau provenit din surse sustenabile.

Ca urmare a investiției de 2 milioane de euro în fabrica din Timișoara, compania va reduce cu 100 tone de plastic cantitatea pusă pe piață pentru anul 2021, urmând ca în anii următori această cifră să se dubleze.

KeelClip™ este o soluție inovatoare și minimalistă de ambalaj colectiv din carton care va fi folosit pentru baxurile de doze Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes. Materia primă pentru producția Keel Clip™ provine din surse sustenabile: carton reciclat sau provenit din păduri plantate special cu acest scop. Compania a început listarea produselor cu noul ambalaj la finalul lunii martie, iar tranziția completă către noul ambalaj colectiv din carton va fi finalizată până la finalul anului 2021.
Impactul investiției se reflectă într-o scădere de 100 tone de plastic pus pe piață pentru anul 2021, urmând ca în anii următori această cifră să se dubleze. De asemenea, scade consumul de energie folosit în timpul producției cu 15%.

“Ne continuăm călătoria către a deveni „O companie pentru toți” într-o “lume fără deșeuri”, cu grijă față de nevoile consumatorilor și responsabilitate față de natură. Inovațiile la nivel de ambalaj sunt o zonă în care început să investim încă din 2014, când am lansat apele minerale naturale Dorna într-un ambalaj cu un conținut de 30% din plante. Am continuat apoi în 2019, cu lansarea portofoliu de ape minerale naturale în PET reciclat, iar în 2021, cu introducerea Keel Clip™, o alternativă de ambalaj colectiv care înlocuiește folia de plastic. Iar pentru că ne dorim ca #dupănoi să lăsăm o lume mai bună, eforturile noastre pentru diminuarea impactului asupra mediului înconjurător nu se opresc aici. Ne-am setat obiective ambițioase, iar inovația la nivel de ambalaj este unul din principalii piloni care ne va duce mai aproape de îndeplinirea acestora”, a spus Paris Nikolopoulos, Franchise Country Manager, Coca-Cola România.

“KeelClip™ este o tehnologie inovatoare și ne bucurăm să fim primii care introduc noul ambalaj pe piața din România. Comportamentul consumatorului se modifică, acesta recreează acasă experiențele din HoReCa. De aceea, ne-am concentrat pe livrarea în magazine a produselor în ambalaje mai mici care să răspundă nevoilor actuale de consum. Am investit astfel în ambalajul colectiv pentru doze Keel Clip™. Acesta are un aspect atractiv și este practic, oferind în plus beneficiul unui ambalaj biodegradabil, mai ușor de reciclat decât folia de plastic.”, a spus Jovan Radosavjlevic, General Manager Coca-Cola HBC România.

Obiectivul global al Coca-Cola este ca până în anul 2030 să recupereze echivalentul a 100% din cantitatea de ambalaje pusă pe piață. Obiectivul face parte din strategia companiei “O lume fără deșeuri”, iar în anul 2020, compania a recuperat 70% din ambalajele primare puse pe piață în vederea reciclării acestora.