Home Logistics Depozitare Dezvoltatorul imobiliar WDP are investiții de 107 milioane de euro în România

Dezvoltatorul imobiliar WDP are investiții de 107 milioane de euro în România

Dezvoltatorul imobiliar WDP are investiții de 107 milioane de euro în România

Dezvoltatorul de parcuri industriale și logistice WDP a anunțat în ultimul raport financiar că se află aproape de finalizarea achiziției unor noi terenuri în zona București, o investiție ce se ridică la 10 milioane de euro.

Dezvoltatorul belgian are în derulare doar pe piața din România 8 proiecte de investiții cu termene de finalizare până la mijlocul anului viitor pentru clienți precum LPP, Ebouwie, Profi, Fedex, Various, Metro, care însumează 107 milioane euro.

În țară WDP are proiecte în desfășurare la la Buzău și în zona Cluj. La Buzău, beneficiarul investiției este retailerul Metro. Livrarea depozitului de 3.750 mp este programată pentru trimestrul II al anului 2022 cu o investiție de peste 6 milioane de euro. Metro a semnat un contract de închiriere pentru 12 ani.

De asemenea, în Cluj, compania dezvoltă un depozit, deja închiriat, cu o suprafață totală de aproximativ 19.600 mp, investiția ridicându-se la aproximativ 10 milioane de euro.

Conform raportului, WDP a încasat 22,8 milioane de euro din chirii în prima jumătate a acestui an. De asemenea, WDP a înregistrat și un venit unic de 3,6 milioane de euro aferent certificatelor verzi din România. Proiectele fotovoltaice, istorice din România primesc 4 certificate fixe plus 2 certificate amânate pe unitate de energie produsă.

Portofoliul total al WDP e evaluat la 5,3 miliarde de euro include și proiecte finalizae de 4,7 miliarde de euro și proiecte în dezvoltare de 361,9 milioane de euro.

În plus, compania deține rezerve de terenuri la Genk, Breda și Schiphol și potențial de teren în România, reprezentând o valoare de 103,9 milioane de euro.

Valoarea celor 57 de proprietăți românești ale WDP se cifrează la 823 milioane de euro și cu o suprafață închiriabilă de 1,17 milioane mp, terenurile deținute de companie în România ridicându-se la aproximativ 5 milioane mp.