Home Logistics Depozitare FieldStar și InterDecor, doi noi chiriași în P3 Bucharest A1

FieldStar și InterDecor, doi noi chiriași în P3 Bucharest A1

FieldStar și InterDecor, doi noi chiriași în P3 Bucharest A1

P3 Logistic Parks (“P3”) primește doi noi chiriași în parcul logistic de la km 13, Interdecor Distribution și Field Star, care ocupă, împreună, peste 6.000 de metri pătrați de spații de depozitare și de birouri în P3 Bucharest A1.

„Ne bucurăm că am început a doua jumătate a anului într-o notă pozitivă și că vedem o creștere a numărului de cerințe de la noi chiriași față de primele luni ale anului. Această evoluție favorabilă se reflectă și în semnarea celor două noi contracte și extinderea numărului de membri ai comunității P3 Bucharest A1. Le urăm bun venit noilor chiriași și îi asigurăm de tot sprijinul și profesionalismul echipelor P3,” spune Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România  Prin prezența FieldStar în cadrul parcului, P3 România extinde aria industriilor reprezentate la nivelul portofoliului local, accesând astfel segmentul de furnizori specializați în zona field marketing care prestează servicii de promovare și reprezentare de brand dedicate industriilor IT&C, FMCG, retail și farma. Cu peste 20 de ani de experiență pe piața locală, noul chiriaș al P3 Bucharest A1 derulează proiecte complexe pentru companii cu renume internațional precum Coca Cola HBC, P&G, Ursus Breweries, Philip Morris, Telekom, Coty, etc., și va ocupa, începând cu luna octombrie a acestui an, o suprafață de peste 3.100 mp spații de depozitare și birouri, unde va stoca materiale promoționale diverse, elemente de mobilier și props-uri pentru evenimente, produse pentru acțiuni de sampling, POSM-uri, și altele.

„Esența business-ului nostru este conectarea consumatorului cu brandul, iar anul trecut, în special în perioada de lockdown, întreaga industrie a trecut prin momente delicate. Cu toate acestea, experiența acumulată în cei aproape 20 de ani de existență ne-a ajutat să ne păstrăm optimismul, ba chiar să gândim în perspectivă și să dezvoltăm noi servicii și linii business. În acest context, la finalul anului trecut am lansat un plan amplu de investiții prin care ne-am propus să accesăm segmente adiacente sectorului nostru principal, cum sunt cele de e-fulfillment, co-packing & bundles, etc.. Urmarea firească a acestor demersuri fost centralizarea tuturor operațiunilor într-un singur spațiu care să ne permită să creștem și să ne dezvoltăm pe segmentele vizate. Astfel, am ales să ne relocăm activitatea într-un depozit modern de clasă A+, iar P3 Bucharest A1 ne-a convins nu doar prin poziționarea strategică a parcului sau calitatea construcției, ci și prin serviciile și facilitățile disponibile,”  explică Marian Dumitrescu, Managing Partner FieldStar.

Totodată, începând cu 1 iunie, compania Interdecor Distribution – distribuitor specializat de parchet și uși, cu operațiuni în toate regiunile țării, a preluat oficial spațiul de peste 3.100 mp de spații logistice și de birouri din clădirea WH13. Adițional activității logistice, spațiul închiriat va găzdui în zona de mezanin și un showroom destinat clienților Interdecor unde poate fi vizualizată gama de produse a distribuitorului.

 „Interdecor acoperă, de mai bine de 15 ani, zona de distribuție de parchet și uși pe întreg teritoriul țării. Lucrăm preponderent cu materiale pretențioase, care au la bază lemnul prelucrat și care necesită condiții de stocare și depozitare preferențiale. Pentru noi, alegerea unui depozit modern, cu 6 rampe de acces și una de Drive-in, umiditate constantă, temperatură controlată și aviz specific de securitate la incendiu a fost crucială. Investițiile în această locație, în utilaje noi, precum și accesul direct la autostrada A1 au permis creșterea productivității în zona de pregătire și livrare a comenzilor. Mai mult, deschiderea echipei P3 și susținerea prin obținerea unui permis de siguranță la incendiu actualizat condițiilor specifice, care să permită în mod expres depozitarea parchetului și a ușilor în cadrul spațiului închiriat au înclinat balanța în favoarea P3 Bucharest A1,” afirmă Valentin Cristescu, Owner Interdecor Distribution.