Home Intermodal FRIAL – transformare prin investiții

FRIAL – transformare prin investiții

FRIAL – transformare prin investiții

România are potențialul de a deveni un hub logistic important în Europa datorită poziției sale strategice, dezvoltării infrastructurii și atragerii de investiții, a declarat Claudiu Vuță, director comercial FRIAL, operator portuar care gestionează două terminale – pentru produse lichide și mărfuri generale în Portul Constanța.

Investițiile în parcuri industriale, dezvoltarea Portului Constanța și optimizarea rețelelor de transport contribuie la transformarea țării într-un centru regional de logistică.

În ultimii doi ani, România a inaugurat peste 500.000 mp de spații industriale, depășind 7 milioane mp, cu perspective de creștere de încă 3 milioane mp până în 2030. Acesta spune că tendințele recente de nearshoring și cererea crescută de soluții logistice eficiente sprijină această direcție.

„România joacă un rol crucial în rețeaua logistică europeană, fiind un punct cheie de tranzit între Est și Vest, integrată în coridoarele transeuropene Ten-T Orient-Estul Mediteranei și Coridorul Dunăre-Rin, dar și pentru viitorul Coridor Mijlociu, care își propune să conecteze China de Europa, un proiect ce presupune investiții de peste 1000 miliarde dolari.

Contextul geopolitic actual, amplificat de conflictul dintre Rusia și Ucraina, a sporit importanța României, portul Constanța devenind o alternativă vitală pentru rutele de transport afectate de instabilitatea regională”, a declarat Claudiu Vuță.

În acest context, România are o oportunitate semnificativă de a-și consolida rolul prin investiții majore în infrastructură. Proiectele în curs de desfășurare, precum construcția de drumuri expres și autostrăz la nivelul întregii țări, modernizarea infrastructurii feroviare – inclusiv electrificarea tronsonului Oradea-Cluj și modernizarea Culoarului IV feroviar – precum și dezvoltarea Portului Constanța, vor îmbunătăți semnificativ eficiența transportului de mărfuri. În plus, investițiile publice, care au crescut cu 20% în acest an, ajung la 120 de miliarde de lei, reprezentând aproximativ 7,2% din PIB. Acestea plasează România pe calea către atingerea obiectivului de 10% din PIB pentru investiții în infrastructură.

Potrivit reprezentantului FRIAL, aceste investiții nu doar că vor întări poziția României ca hub logistic regional, dar vor și sprijini creșterea economică și integrarea mai eficientă a fluxurilor comerciale între Asia și Europa, consolidând astfel rolul strategic al țării în economia globală.

Claudiu Vuta, Frial“După un 2023 caracterizat de o creștere accelerată, în care am manipulat peste 2 milioane de tone de marfă în cele două terminale ale companiei, terminalul de produse lichide și cel de măfuri generale, în 2024 ne-am concentrat pe întărirea și securizarea parteneriatelor pe care le avem cu clienții companiei.

Activitatea noastră este într-o continuă expansiune, FRIAL aflându-se într-un amplu proces de transformare strategică, având ca obiectiv principal să devină unul dintre cei mai importanți jucători din portul Constanța,” – Claudiu Vuță, Director Comercial FRIAL. 

Trenduri pe piața cerealelor

În contextul condițiilor meteorologice severe din vestul Europei și al unei campanii de recoltare cu avans lent, prețul grâului a fost afectat negativ de competiția acerbă din partea cerealelor din regiunea Mării Negre.

„Exporturile de grâu moale în Uniunea Europene în perioada 1 iulie – 1 septembrie au totalizat 4,38 milioane de tone, înregistrând o scădere de 23% comparativ cu 5,66 milioane de tone în aceeași perioadă a anului anterior. România se află în prezent pe prima poziție în acest clasament, cu 1,65 milioane de tone exportate, urmată de Lituania cu 554.000 de tone, Franța cu 500.300 de tone, Bulgaria cu 484.000 de tone și Germania cu 444.000 de tone.

În ceea ce privește exporturile de orz, acestea s-au ridicat la 1,32 milioane de tone, față de 1,81 milioane de tone în anul precedent, ceea ce reprezintă o scădere de 27%. România conduce și la exporturile de orz, cu 824.000 de tone, urmată de Franța cu 285.000 de tone și Germania cu 132.000 de tone.”, precizează Claudiu Vuță.

Trendurile actuale cu cel mai mare impact asupra pieței cerealelor includ creșterea cererii pentru produse organice și sănătoase, digitalizarea și expansiunea comerțului online. Interesul crescut pentru cereale alternative, cum ar fi quinoa și hrișca, subliniază schimbările în preferințele consumatorilor. De asemenea, accentul pe sustenabilitate și responsabilitate socială, globalizarea pieței și respectarea standardelor de calitate sunt factori esențiali.

Planuri de dezvoltare

În ultimii ani, FRIAL a efectuat investiții pentru a îmbunătăți competitivitatea și eficiența operațiunilor din Portul Constanța.

În 2023, compania a finalizat un program major de investiții la terminalul de produse lichide, inclusiv o nouă instalație de transfer care a redus timpul de operare al navelor și a dublat rata de transfer. De asemenea, un proiect strategic, în valoare de peste 12 milioane de euro, este în curs de desfășurare pentru construirea unui nou siloz de cereale, extinzând capacitatea de depozitare și diversificând serviciile.

Pentru 2024-2025, FRIAL își propune să continue modernizarea și extinderea capacităților operaționale, concentrându-se pe optimizarea logisticii și implementarea tehnologiilor avansate.

Un alt proiect important pentru companie este extinderea suprastructurii portuare pentru încărcare-descărcare și depozitare cereale, cu o investiție totală de 61 milioane lei (aproximativ 12,2 milioane de euro), finanțată prin Programul de Transport 2021-2027 al Uniunii Europene.

Acesta va include construcția a șase celule metalice pentru depozitarea cerealelor și va asigura o capacitate de stocare de aproximativ 24.000 de tone. Implementarea proiectului este estimată să dureze 14 de luni, contribuind astfel la eficientizarea fluxurilor logistice în port.

 

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.