Livrările online de flori, un business tot mai căutat!
Cu un concept omnichannel ce include 18 magazine în 12 oraşe şi un magazin online prin care florile pot fi livrate inclusiv internaţional, Magnolia este cea mai mare reţea de florării din România. Compania a investit în trei centre logistice dedicate florilor şi se foloseşte de o reţea de livratori proprii, iar acolo unde nu poate ajunge se bazează pe parteneriate. Pentru anul acesta, compania estimează o cifră de afaceri în jurul a 12 milioane de euro.
Zona florăriilor online, prin intermediul cărora poţi cumpăra online flori beneficiază de un număr ridicat de business-uri. Înregistrate pe cel puţin două tipuri de cod CAEN – 4622 (Comerţ cu ridicata al florilor şi plantelor) şi 4776 (Comerţ cu amănuntul al florilor, plantelor şi seminţelor), afacerile cu flori sunt destul de înfloritoare dacă este să ne luăm după datele înregistrate la nivelul anului 2021, ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor prezintă datele financiare finale, şi care consemnau peste 120 de milioane de euro la nivel de cifră de afaceri şi peste 11 milioane de euro profit.
De altfel, o analiză a KeysFin, publicată în 2020, consemna faptul că afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, la 330 de milioane de lei în 2018, cu 96% mai mult faţă de 2014. Ca şi atunci, în topul celor mai mari companii locale din domeniul floral realizat după cifra de afaceri publicată în 2021 se află Comgaby Moln SRL (florăriile Magnolia: 54,1 milioane de lei), Flowers Market Holland SRL (27,2 milioane de lei) și Flor de Los Andes SRL (21,4 milioane de lei).
Comerţul cu flori, greu de estimat
Business-ul Magnolia a pornit la drum în 1997, cu un magazin specializat în Bistriţa, iar la momentul de faţă compania deţine 18 florării în 12 orașe, câteva depozite en-gros și e-shop-ul magnolia.ro. Piaţa de flori online din România este una dezvoltată, dar se confruntă însă cu problema statisticilor relevante, afirmă reprezentanţii magazinului. Faptul că se lucrează cu cash şi încă există o parte a economiei gri, face ca dimensiunea să fie subestimată, iar reala anvergură să nu poată fi determinată, explică aceştia. „Anul acesta estimăm o creştere de 10%, pentru o cifră de afaceri de 12 milioane de euro dată de investiţiile în noi locaţii, însă piaţa depăşeşte 100 de milioane de euro.”
În perioadele de boom, cererea creşte de 50 de ori
Sărbătorile locale, precum 1 martie sau Dragobetele, dar și cele internaţionale, precum Valentine’s Day sau 8 martie, contribuie semnificativ la veniturile business-ului Magnolia, al cărui segment de online reprezintă 50% din totalul florilor vândute. „În medie avem 150 de comenzi pe zi, însă în perioadele de boom, cum este data de 8 Martie, cererea crește și de 50 ori.” Aprovizionarea se realizează cu precădere din Olanda, însă vorbim şi de ţări precum Italia, Ecuador, Malaezia sau Columbia. Bineînţeles , există şi parteneriate cu furnizorii locali, fiind încurajată economia circulară şi sprijinirea producătorilor români, doar că aici există o sezonalitate a florilor şi aprovizionarea nu se poate realiza pe tot parcursul anului. Pentru a asigura prospeţimea florilor, firele tăiate sunt livrate către magazinele companiei o dată la 3-4 zile. „Comanda se face cu două zile înainte de a încărca marfa. Avem trei centre logistice în ţară, la Cluj- Napoca, București și Târgu Mureș, unde păstrăm florile la o temperatură între 3-5 grade Celsius. De aici, florile sunt livrate către locaţiile noastre de două ori pe săptămână. Aproape toate firele de flori vin de la furnizorii din Olanda în găleţi cu apă puse pe niște cărucioare care se încarcă în camioane.”
Livrări cu curierii proprii, parteneriate internaţionale
Magazinul online lucrează doar cu curierii proprii în oraşele în care este prezent, iar asta înseamnă un grad de acoperire de 75%, iar în restul ţării se bazează pe parteneri. În acest fel, intervalul de livrare oferit este cuprins între două şi patru ore de la comandă. Având în vedere specificul produselor, comenzile sunt livrate cu flota proprie echipată cu instalaţii de răcire, iar buchetele de flori să păstrează în apă până în momentul de dinaintea livrării.
„Avem clienţi care ne cer livrarea într-un interval mai scurt de timp decât cel afișat pe site, ceea ce înseamnă că nu consolidăm mai multe comenzi pe un traseu, cu excepţia mai multor livrări în același interval. Prioritar pentru noi este să livrăm la timp comenzile, fără întârzieri”, mai afirmă reprezentanţii magazinului. În același timp, tot ce înseamnă livrare în afara României este efectuată prin intermediul unor parteneriate cu alte 58.000 de florării din 140 de ţări, iar timpul de livrare este de maximum 24 de ore. „Colaborăm de mult timp cu parteneri internaţionali, avem un soft creat să ne ajute în transmiterea datelor către acei parteneri într-un timp cât mai scurt. Ţările în care se comandă cel mai des sunt reprezentate de ţări în care avem comunităţi importante de români precum SUA, UK, Italia, Franţa, Germania, dar și ţări nordice”, mai spun reprezentanţii florăriei.

