Home Logistics Curierat și e-commerce Maersk intră pe segmentul B2C și achiziționează 2 furnizori de e-fulfillment și livrări la domiciliu cu aproape 1 miliard de dolari

Maersk intră pe segmentul B2C și achiziționează 2 furnizori de e-fulfillment și livrări la domiciliu cu aproape 1 miliard de dolari

Maersk intră pe segmentul B2C și achiziționează 2 furnizori de e-fulfillment și livrări la domiciliu cu aproape 1 miliard de dolari

AP Moller-Maersk își face intrarea pe segmentul business-to-consumer odată cu achiziția a doi furnizori de servicii logistice pentru e-commerce în SUA și Europa pentru suma de 924 milioane de dolari.

Maersk achiziționează compania americană Visible Supply Chain Management (Visible SCM) într-o tranzacție ce se ridică la 838 milioane USD și intenționează să cumpere furnizorul european B2C Europe Holding pentru suma de 86 milioane USD.

Odată cu aceste achiziții, linia maritimă daneză accesează segmentul B2C, care transformă comportamentul expeditorilor tradiționali de mărfuri, un segment B2B pe care compania daneză se concentrează în mod normal.

B2C Europe Holding, cu sediul în Olanda se ocupă de livrarea coletelor în Europa atât retaileri, cât și pentru mărci și furnizori de servicii logistice, cu accent pe livrările trans-frontaliere.

José Vega Vazquez, CEO B2C Europe a comentat: „Punerea la comun a expertizei și competențelor noastre va oferi clienților o oportunitate unică de a prelua controlul și de a aduce mai multă flexibilitate în lanțurile lor de aprovizionare B2C. Așteptăm cu nerăbdare ceea ce urmează și să putem echilibra punctele forte ale afacerii noastre de livrare B2C cu pentru clienții Maersk.”

Maersk a motivat decizia de achiziție a celor două companii din segmentul B2C prin faptul că mulți dintre clienții său au înregistrat o creștere puternică pe zona de comerț online.

„Achizițiile vor oferi Maersk o platformă puternică de creștere în domeniul comerțului electronic, un sector aflat în evoluție rapidă, unde investițiile noastre în digitalizare și integrare vor crea sinergii semnificative și vor face o mare diferență în ceea ce privește capacitatea clienților de a vinde pe mai multe canale în mod eficient. Mai mult, acestea ne vor permite să avem o ofertă mai cuprinzătoare pentru clienții mici și mijlocii”, a declarat Vincent Clerc, CEO al Maersk Ocean & Logistics

Achiziția B2C Europe va permite Maersk să ofere clienților tarife pentru livrările last-mile la nivel european printr-o singură interfață simplificată, precum și confortul controlului și vizibilității pentru toate livrările de colete. Tranzacția ar urma să se încheie în trimestrul IV din 2021, după obținerea tuturor aprobărilor necesare, inclusiv de reglementare.