Home Logistics Comerț international Prima rută intermodală ce leagă România de Polonia

Prima rută intermodală ce leagă România de Polonia

Prima rută intermodală ce leagă România de Polonia

Gopet România a lansat primul tren combinat care leagă România de Polonia, acestea fiind două dintre cele mai mari piețe din regiunea Europei Centrale și de Est.

Primele teste de rulare au demarat pe 11 iulie 2018 și au decurs perfect. Setup-ul actual include o plecare pe săptămână pe fiecare sens, cu o compoziție de aproximativ 30 de unități pe sens. Trenul pleacă în fiecare miercuri din Oradea, respectiv în fiecare vineri din Lodz. Intenția echipei GOPET este să crească frecvența la 2 trenuri pe săptămână, respectiv 40 de unități pe tren.

Divizia de Intermodal GOPET s-a confruntat cu multe provocări în ceea ce privește implementarea acestei conexiuni proprii. În primul rând, lipsa infrastructurii feroviare care să traverseze Munții Tatra și care ar fi scurtat mult traseul. În aceste condiții, ruta actuală acoperă aproximativ 1.000 km, traversând patru granițe, în doar 36 de ore (timp de tranzit între terminale). Trei dintre cele patru granițe (Ungaria – Cehia – Slovacia – Polonia) sunt în spațiul Schengen, avantaj important deoarece timpul dedicat formalităților vamale este mult redus, acestea desfășurându-se doar la frontiera dintre România și Ungaria.Terminalele alese sunt de asemenea importante în reducerea timpului de tranzit total, respectiv a operațiunilor de trucking de la capete. În România, echipa Gopet a optat pentru Oradea grație congestiei reduse, iar în Polonia se va utiliza terminalul Spedcont, ce are ca avantaj important proximitatea de biroul Gopet din Lodz, dar și localizarea în centrul Poloniei, ce permite o gestionare mai eficientă a preluărilor și livrărilor

“Parte din motivația dezvoltării acestui nou tren propriu a venit și de la clienții noștri care aveau nevoie de o astfel de conexiune. Dar există avantaje majore care țin de poziția strategică a celor două țări. Putem conecta acest tren cu liniile deja existente care urcă spre Scandinavia. În Balcani, putem coborî prin propriul tren spre Bulgaria, până la Stara Zagora. Sunt suficiente opțiuni în piață care ne fac încrezători în creșterea rapidă a frecvenței trenului, dar și a atingerii compoziției maxime de 40 de unități pe tren’’, declară Dan Suciu, Manager Intermodal GOPET Romania.

GOPET are experiență în gestionarea serviciilor intermodale, având deja un tren propriu lansat în 2014, între România și Bulgaria, dar și mai multe conexiuni regulate din Romania și Ungaria către Germania și Belgia.

În 2017, valoarea schimburilor comer­ciale dintre România şi Polonia a depăşit cinci miliarde de euro. Exporturile României în Polonia s-au ridicat la 1,8 miliarde de euro, în timp ce exporturile Poloniei în România au fost de două ori mai mari.