Home Logistics Depozitare Acasă la Combilift. Cum arată una dintre cele mai moderne fabrici din Irlanda?

Acasă la Combilift. Cum arată una dintre cele mai moderne fabrici din Irlanda?

Acasă la Combilift. Cum arată una dintre cele mai moderne fabrici din Irlanda?

Combilift este una dintre poveștile de succes ale Irlandei. Înfiinţată în 1998 de către Martin McVicar, Director General și Robert in Moffett, Director Tehnic, doi ingineri cu viziune, compania reprezintă astăzi o referinţă în ceea ce înseamnă producţia de masă de soluţii personalizate pentru manipularea materialelor.

Fondatorii Combilift – Robert in Moffett, Director Tehnic (stanga) si Martin McVicar, Director General (dreapta)

Pe 25 aprilie 2018, Combilift a marcat cei 20 de ani de succes printr-o altă reușită și anume inaugurarea uneia dintre cele mai mari și mai moderne unităţi de producţie din Irlanda. La evenimentul de inaugurare au luat parte peste 2.500 de persoane, oficialităţi de rang înalt precum premierul Irlandei, Leo Varadkar și Ministrul Irlandez pentru Afaceri, Întreprinderi și Inovaţie, Heather Humphreys, reprezentaţi ai mass-media, clienţi și dealeri din toată lumea. Evenimentul ne-a permis să aflăm povestea Combilift, să vedem pusă în practică viziunea de business a celor doi fondatori și să facem un tur al fabricii unde sunt produse unele dintre cele mai spectaculoase echipamente pentru manipularea mărfurilor. De asemenea, în timpul vizitei în fabrică am avut oportunitatea de a vedea în acţiune câteva dintre echipamentele Combilift, căci activitatea în fabrică și depozitul de piese se realizează folosind în mare parte echipamente… Combilift, evident!

Sediul central și noua unitate de producţie a Combilift se află în ţinutul Monaghan, la 130 de kilometri de capitala irlandeză Dublin, în apropierea primelor două fabrici iniţiale ale producătorului. Construcţia a fost demarată în 2015, a necesitat o investiţie de 50 milioane de euro și se întinde pe o suprafaţă de 46.000 mp, cuprinzând atât o zonă administrativă și un centru de cercetare dezvoltare ce însumează 5.000 mp, dar și unitatea de producţie, depozitul de piese de schimb și depozitul de materii prime.

Noua fabrică va permite dublarea producţiei Combilift în următorii cinci ani și va duce la crearea a 200 de noi locuri de muncă în următorii trei ani.

Producţie customizată … fabrică eficientă

La fiecare 15 minute de pe una dintre cele 4 linii de producţie cu o lungime de 90 de metri iese un echipament finit. Compania a implementat în 2012 sistemul LEAN Manufacturing pentru producţia echipamentelor Aisle Master, același sistem fiind implementat și la noul site din Monaghan pe două dintre liniile de producţie pentru echipamentele cu alimentare electrică și cele cu alimentare diesel sau gaz, pentru liniile unde sunt asamblate produsele mai noi sistemul fiind în curs de implementare. Piesele care alimentează linia de producţie vin în două for me: de kit în zone de sub asamblere și kanban. La fieca re stadiu al montajului echipamentului pe linia de producţie se reali zează controlul calităţii și fiecare neconformitate este înregistrată în sistemul fabricii. Pentru componentele mai mari, cum ar fi motorul sau pompa de transmisie, se realizează o pre-asamblare lângă linia de producţie pentru a minimiza timpul de lucru pe linie. Aproape nici unul dintre echipamentele care ies din fabrica producătorului irlandez nu este “standard”. Fiecare client are nevoi specifice și de aceea echipamentele au carac teristici tehnice unice. Însă, pentru a putea răspunde acestor cerinţe și a menţine un lead time rezonabil, este nevoie de o fabrică eficientă și de sisteme software care să le furnizeze operatorilor infor maţiile de care au nevoie pentru a realiza fiecare operaţiune corect. Combilift a investit într-un sistem ERP sofisticat, iar operatorii sunt echipaţi cu tablete, astfel că odată încheiată operaţiunea aceștia bifează pe tabletă înche ierea sarcinii, informaţia fiind transmisă mai departe către celelalte centre de operare din fabrică.

Fabrica verde – la propriu și la figurat

Creșterea eficienţei energe ticea fabricii și reducerea impactului asupra mediului sunt aspecte care au fost luate în calcul de către Combilift, în construcţia noii fabrici fiind implementate o serie de tehnologii care să crească sustenabilitatea clădirii:

  •   80% din acoperiș are iluminatoare, în zonele de producţie fiind utilizată lumina naturală, când și unde este posibil
  •   Sistem de iluminare artificială cu LED
  •   Panouri solare instalate pe acoperiș ce furnizează 185 KW energie
  •   Centrală de biomasă cu o putere de 1 MW alimentată cu lemn reciclat pentru încălzirea cabinelor de vopsire și a zonei de asamblare
  •   Sistem de colectare a apei rezultată din precipitaţii – peste 110.00 litri apă anual
  •   Sistem de vopsire cu vopsea exclusiv pe bază de apă, ce a rezultat în reducerea cu 70% a compușilor volatile organici.
Povestea Combilift

Unul dintre factorii care au contribuit la notorietatea și succesul brandului Combilift a fost “cultura inovaţiei” promovată în cadrul companiei și capacitatea de a produce soluţii personalizate care să manipuleze o mare varietate de mărfuri, cu lungimi, volumetrii și sarcini atipice, paleţi sau containere. Toate aceste realizate având însă în minte siguranţa operatorilor și a mărfurilor, economia de spaţiu și productivitatea. “Ne-am dat seama că pentru a reuși ca și afacere trebuia să ne poziţionăm pe o nișă. La nivel mondial sunt mai mult de 200 de producă tori de stivuitoare, este o piaţă cu foarte multă competiţie, astfel că atunci când am început afacerea acum 20 de ani am ales să ne concentrăm pe soluţii pentru manipularea bunurilor lungi. Am devenit jucătorul dominant de echipamente pentru manevrarea mărfurilor lungi.” a declarat Martin McVicar, Director General Combilift în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii media. În 1998 Combilift producea primul stivuitor multidirecţional la cererea unui client din Irlanda, stivuitor care se află și acum în uz. În primul an au fost produse 18 unităţi dintre care 17 au fost exportate. Stivuitorul mutidirecţional Combilift a revoluţionat manipularea de materiale cu lungimi atipice, permiţându-le clienţilor să manevreze sarcinile lungi în condiţii de siguranţă și economisind spaţiu. De altfel, în primii 10 ani de existenţă, producătorul irlandez s-a concentrat pe această nișă de piaţă.

Însă, din 2008, odată cu criza economică și scăderea dramatică a afacerilor în domeniul construcţiilor, unul dintre segmentele care foloseau intens echipamentele Combilift, compania și-a schimbat strategia de business și și-a diversificat portofoliul de produse, pentru a răspunde nevoilor clienţilor din alte nișe de piaţă. Din 2008 în 2018 în gama Combilift au intrat brandul Aisle Master, echipament destinat lucrului în depozite, dar și Straddle Carrier, echipament destinat manipulării sarcinilor heavy duty. De asemenea, echipamentele cu operator pedestru sunt un segment unde Combilift și-a pus amprenta, dezvoltând o serie de produse unice, cum ar fi gamele Combi-WR și Combi CS, care beneficiază de maneta multidirecţională pentru operator, o tehnologia patentată, ce crește siguranţa în depozit pentru operatori. Combi-PPT este cel mai nou model din gama de echipamente pentru depozit cu operator pedestru, lansat cu ocazia deschiderii noi fabrici. Deși astăzi gama de stivuitoare pentru mărfuri lungi este încă pionul principal pentru Combilift, generând aproximativ 55% din cifra de afaceri a companiei, în următorii cinci ani lucrurile vor sta diferit spune Martin McVicar, care previzionează că echipamentele pentru depozit vor avea cea mai mare pon dere în cifra de afaceri a companiei, peste 50%, în timp ce echipamentele pentru mărfuri heavy duty vor genera 20% din veniturile companiei.

„Echipamentele cu operator pedestru vor deveni un element cheie în dezvoltarea afacerii Combilift și intenţionăm să exindem gama. Cred că în 5 ani veniturile generate de această categorie de produse vor fi de 50 milioane” Martin McVicar, Director General Combilift