Blocarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru comerțul global cu petrol, devine un risc tot mai mare pentru economia mondială. Un nou studiu realizat de Supply Chain Intelligence Institute Austria (ASCII), Complexity Science Hub (CSH) și TU Delft arată că o închidere prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea avea repercusiuni semnificative asupra lanțurilor globale de aprovizionare și a piețelor energetice.

Studiul analizează sistematic gradul în care țările și industriile din întreaga lume depind de exporturile celor cinci state din Golf ale căror fluxuri comerciale maritime tranzitează integral Strâmtoarea Ormuz: Iran, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit și Bahrain. Aceste state exportă anual bunuri în valoare de aproximativ 1,2 trilioane dolari, produsele energetice precum țițeiul, gazele naturale lichefiate și produsele petroliere rafinate reprezentând cea mai mare pondere a fluxurilor comerciale afectate, estimată la circa 800 miliarde USD.

„Strâmtoarea Ormuz este unul dintre cele mai critice puncte ale economiei globale. O blocare prelungită nu ar afecta doar piețele energetice, ci ar pune sub presiune numeroase lanțuri globale de aprovizionare”, explică autorul studiului și directorul ASCII, Peter Klimek.

Durata închiderii determină consecințele economice

Utilizând modelul TIDES, dezvoltat special pentru această analiză, au fost evaluate mai multe scenarii care implică 10.000 de petroliere simulate și 1.315 porturi la nivel global. Concluzia: dacă închiderea strâmtorii Ormuz depășește patru săptămâni, lanțurile de aprovizionare pot fi grav perturbate.

În cazul unei închideri de 56 de zile, întârzierile în traficul global de petroliere ar crește semnificativ, deoarece ferestrele de operare în porturi ratate, congestia portuară și programele logistice perturbate s-ar amplifica. Pe termen scurt, cercetătorii anticipează creșteri de prețuri și volatilitate pe piețe, mai degrabă decât întreruperi imediate ale aprovizionării. Rezervele strategice, stocurile și furnizorii alternativi pot atenua blocajele pe termen scurt. Totuși, blocajele de lungă durată pot conduce la prețuri ridicate la energie, creșterea costurilor de producție și scăderea competitivității industriilor energointensive.

„Cu cât o perturbare durează mai mult, cu atât reacțiile în lanț din supply chain-urile globale devin mai puternice. Consecințele economice cresc apoi într-un mod disproporționat”, explică Stefan Thurner, autor al studiului și președinte al Complexity Science Hub (CSH).

Economia globală depinde semnificativ de exporturile energetice din regiunea Golfului

Marile economii asiatice sunt cele mai dependente de exporturile din statele Golfului. China importă anual bunuri în valoare de aproximativ 97 miliarde USD, urmată de India (74 miliarde USD), Japonia (63 miliarde USD), Coreea de Sud (30 miliarde USD) și Thailanda (22 miliarde USD). Aceste țări importă cantități semnificative de țiței, gaze naturale lichefiate (LNG) și produse petroliere rafinate din regiune.

Pe lângă produsele energetice, și alte materii prime joacă un rol important: în perioada 2019–2023, aproximativ 31% din exporturile globale de uree au provenit din regiunea Golfului. Cele cinci state analizate asigură între 8% și 10% din producția globală de îngrășăminte, evaluată la aproximativ 13,5 miliarde dolari anual.

SUA și Brazilia sunt cei mai mari importatori de îngrășăminte din statele din zona Golfului, cumulând importuri de peste 5,3 miliarde dolari. În ceea ce privește Europa, expunerea este redusă, niciun stat membru al UE neprimind mai mult de 0,5% din importurile sale de îngrășăminte din aceste surse.

Un alt segment strategic îl reprezintă gazele speciale utilizate în producția de semiconductori, precum neonul, heliul și argonul, exporturile din aceste state fiind

Dependența energetică în Europa este concentrată în câteva state

Pentru Europa, analiza evidențiază o imagine mai nuanțată. Importurile UE din cele 5 state din Golf se ridică la aproximativ 47 miliarde dolari anual, însă riscurile sunt concentrate în mod disproporționat în câteva țări.

Italia este cel mai mare importator din UE, cu aproximativ 9,8 miliarde dolari anual, incluzând volume semnificative de LNG din Qatar (circa 4,4 miliarde dolari) și propan (aproximativ 3,2 miliarde dolari). Belgia este, de asemenea, puternic expusă: prin terminalul LNG din Zeebrugge, importă anual LNG din Qatar ce se ridică la circa 5,8 miliarde dolari.

Marea Britanie are cea mai mare expunere din Europa, cu importuri de aproximativ 12,9 miliarde dolari anual. Doar gazele din Qatar reprezintă aproximativ 5,9 miliarde dolari. În schimb, Germania și Franța sunt mai bine diversificate, importând produse din Golf de aproximativ 5,7 miliarde USD, respectiv 8,1 miliarde USD.

Pentru Austria, analiza indică un nivel relativ scăzut de dependență directă. Importurile anuale din cele cinci state analizate se ridică la aproximativ 0,3 miliarde USD. Cea mai mare pondere provine din Emiratele Arabe Unite (circa 0,2 miliarde USD), în principal sub formă de echipamente industriale și utilaje. Produsele din aluminiu din Bahrain (0,05 miliarde USD), precum și volumele mai reduse din Iran, Qatar și Kuweit completează structura importurilor.

“Provocarea fundamentală în cazul produselor energetice constă în faptul că acestea sunt dificil de înlocuit pe termen scurt. Spre deosebire de multe alte bunuri, țițeiul și gazele naturale nu pot fi substituite cu ușurință din alte surse atunci când apar perturbări în aprovizionare. Deși rezervele strategice pot amortiza șocurile pe termen scurt (de regulă acoperind între 90 și 180 de zile de import pentru statele membre IEA, deși unele țări dispun de rezerve mai limitate), perturbările prelungite ar necesita utilizarea rapidă a rezervelor sau activarea unor măsuri de reducere a cererii în regim de urgență,” se arată în studiu.

Trei scenarii pentru blocarea strâmtorii Ormuz

Studiul analizează trei scenarii pentru blocarea strâmtorii Ormuz- de scurtă durată, durată medie sau pe termen îndelungat. Perturbările pe termen scurt pot fi, de regulă, gestionate, însă spun autorii analizei situația devine critică dacă blocajele persistă.

De exemplu, o închidere de 56 de zile generează perturbări în transportul maritim de peste două ori mai mari decât cele cauzate de o închidere de 28 de zile.

Această evoluție disproporționată evidențiază un aspect critic: rețeaua de transport maritim are un punct de inflexiune. Odată ce perturbarea depășește aproximativ patru săptămâni, încep să se acumuleze efecte în lanț. Escalele ratate în porturi generează întârzieri în programele de operare, care se amplifică în timp. Navele ies din rotațiile planificate, afectând cursele ulterioare pe multiple rute. Se formează congestii portuare pe măsură ce navele întârziate ajung simultan, depășind capacitatea terminalelor. Aceste efecte se propagă în întreaga rețea, generând impact și asupra rutelor care nu sunt direct afectate de blocarea Strâmtorii Ormuz.

Implicațiile practice sunt semnificative. Un blocaj de scurtă durată, sub două săptămâni, ar avea probabil un impact cumulativ limitat, cu o revenire rapidă a programelor de transport. O închidere de durată medie, de aproximativ o lună, ar genera efecte vizibile, dar gestionabile. În schimb, dacă blocajul persistă două luni sau mai mult, ar produce consecințe severe, impactul putând fi de două până la trei ori mai mare.

Un rol important al porturilor din regiune, subliniat de către studiu, este cel de hub-uri de transbordare. Prin urmare, perturbările din regiune pot afecta nu doar activitatea de transport locală, ci și fluxurile globale de containere care conectează Europa și Asia. O perturbare prelungită ar putea duce la creșterea costurilor de transport între Asia și Europa și la apariția unor blocaje în transportul maritim de containere la nivel global.