Home Logistics Curierat și e-commerce Carrefour investește într-o nouă tehnologie pentru ecommerce

Carrefour investește într-o nouă tehnologie pentru ecommerce

Carrefour investește într-o nouă tehnologie pentru ecommerce

Carrefour a încheiat un parteneriat exclusiv cu specialistul canadian în sisteme software Food-X Technologies pentru a crește standardul în activitățile operaționale dedicate comerțului online și a îmbunătăți experiența consumatorilor. Proiectul pilot se desfășoară în Belgia, urmând ca tehnologia să fie implementată ulterior și în alte țări.

Compania canadiană Food-X Technologies a dezvoltat o tehnologie pentru managementul comerțului online în sectorul alimentar. Astfel, retailerul urmărește să crească productivitatea și profitabilitatea activităților sale online, aflate pe un trend crescător de la debutul crizei coronavirus.

Carrefour Belgia va fi prima țară care va implementa sistemul software SaaS al Food X pentru managementul cumpărăturilor online de la comandă la fulfillment. Cu ajutorul soluției Food-X, pregătirea comenzilor venite din magazinul online se va realiza într-un nou centru de distribuție, primul depozit central pentru e-fulfillment al Carrefour. Centrul de distribuție va oferi servicii atât pentru magazinele din rețea care oferă serviciul de livrare click&collect, dar și pentru segmentul de livrare la domiciliu, ceea ce permite retailerului să câștige noi clienți.

 “Suntem foarte entuziasmați de acest parteneriat tehnologic cu Food X, care va crește eficiența operațiunilor noastre pentru ecommerce. Acesta ne va permite, într-una dintre piețele cheie, să pilotăm modalități inovatoare de a atinge un model de business online profitabil, scalabil și sustenabile, reușind în același timp să livrăm o experiență de cumpărare extraordinară pentru clienți” a declarat Amélie Oudéa-Castera, Director Clienți, Informații și Divizia Tech a grupului Carrefour.

Un model simplu și sustenabil 

Prin integrarea acestei noi soluții în lanțul său de aprovizionare, Carrefour declară că vor fi îmbunătățite nu doar operațiunile, dar și experiența de cumpărare a consumatorului final. Cumpărătorii vor avea acces la o gamă mai variată de produse, comenzi mai complete și alternative mai relevante atunci când un produs lipsește din stoc. Calitatea produselor proaspete se va îmbunătăți, comenzile vor fi mai ușor de realizat, iar tot procesul va fi mai sustenabil datorită cutiilor reciclabile. Soluția va fi complet integrată în interfața cu consumatorii a Carrefour Belgia, până atunci retailerul continuând să opereze folosind modul de lucru actual pentru comenzile online.

După proiectul pilot din Belgia, Carrefour și Food-X plănuiesc să extindă această colaborare și pe alte piețe, urmând să implementeze tehnologia nu doar în centrele de distribuție, ci și în magazinele care au spațiul de depozitare necesar pentru procesarea comenzilor online.