Home Companii China Shipping Romania primeste multiple certificari

China Shipping Romania primeste multiple certificari

China Shipping (Romania) Agency Co. Ltd. SRL, agentul exclusiv in Romania al Companiei China Shipping Container Line, societate specializata in transport maritim containerizat, afiliata China Shipping (Group) Company , a facut primul pas important care demonstreaza ca isi merita renumele si ca functioneaza conform cerintelor standardelor internationale.

Preocuparea conducerii executive asigurata de domnii Luo Zhongming – Managing Director si Catalin Petre – General Manager, pentru imbunatatirea continua a activitatii desfasurate, interesul pentru siguranta angajatilor, dar si grija fata de mediu, au condus la luarea deciziei de a certifica eforturile depuse in acest sens, implementand sistemul de management integrat: calitate – mediu – sanatate si securitate ocupationala. Obiectivul managementului companiei a fost de a aduce plusvaloare, de a construi o organizatie mai valoroasa, cu o cultura axata pe calitate, pe cresterea performantelor associate cu imbunatatirea continua, pe implicarea angajatilor prin punerea in valoare a competentelor, cunostintelor si a experientei lor si implicit pe cresterea nivelului de satisfactie a clientilor. Alaturi de Lloyd’s Register Quality Assurance si sub abordarea Business Assurance a LRQA, compania a obtinut in luna ianuarie 2012 cele trei documente care atesta implementarea cu success a sistemului de management integrat: Certificatul de aprobare pentru Managementul Calitatii – ISO:9001, Certificatul de Aprobare pentru Managementul Mediului – ISO:14001 si Certificatul de Aprobare pentru Managementul Sanatatii si Securitatii Ocupationale – OHSAS: 18001.