Home Logistics Supply Chain ColțulCuFapteBune: FM Foundation susține eforturile Organizației Umanitare CONCORDIA

ColțulCuFapteBune: FM Foundation susține eforturile Organizației Umanitare CONCORDIA

ColțulCuFapteBune: FM Foundation susține eforturile Organizației Umanitare CONCORDIA

Criza sanitară nu a împiedicat mediul local de afaceri să facă fapte bune și să se alături cauzelor sociale. Dimpotrivă, eforturile acestora au fost mai mari, nevoie de implicare și de ajutor a celor mai vulnerabili dintre noi fiind cu atât mai mare în această perioadă.

FM Logistic prin FM Foundation susține, printre multe alte proiecte în care se implică cu resurse financiare și umane, eforturile Organizației Umanitare CONCORDIA.

CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. În România, proiectele se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. CONCORDIA se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

Împreună, FM Foundation și CONCORDIA ajută 48 de familii nevoiașe care trăiesc la marginea Ploieștiului în condiții de sărăcie extremă. Înainte de criza sanitară, majoritatea adulților lucrau ca zilieri, iar acum singura sursă de venit o reprezintă alocațiile copiilor.

“236 de suflete locuiesc în case derăpănate și în condiții precare. Dintre acestea, 140 sunt copii, iar Organizația CONCORDIA luptă ca ei sa rămână în mijlocul familiilor și aibă șansa la o viață decentă și acces la educație.

72 dintre micuți frecventau, înainte de măsurile de izolare, cele două centre de zi ale CONCORDIA, unde primeau mâncare, haine, ajutor la lecții și suport psihologic. În această perioadă, în care echipa Organizației Umanitare CONCORDIA întâmpină dificultăți în a le acoperi nevoile acestor copii și ale familiilor lor, am considerat că responsabilitatea socială este o datorie și am dorit să dăm o mână de ajutor prin acordarea unui grant. Ne-am bucurat să susținem eforturile CONCORDIA, pentru a fi prezentă în perioada pandemiei în aceste comunități extrem de sărace, pentru care a reușit să asigure pachete alimentare și produse de igienă” se arată într-un comunicat al FM Foundation.

Creată în anul în care FM Logistic a aniversat 50 de ani de existență, Fundația FM sprijină integrarea pe piața muncii a persoanelor aflate în dificultate și ajută copiii vulnerabili și defavorizați. Misiunea fundației este aceeași cu misiunea companiei FM Logistic, permite organizarea acțiunilor de solidaritate, oferă, de asemenea, recunoaștere angajaților participanți și îi motivează să se implice.