Home Companii Concordia: Măsurile de reformă din programul de guvernare sunt binevenite, dar creșterile de taxe pot afecta grav economia

Concordia: Măsurile de reformă din programul de guvernare sunt binevenite, dar creșterile de taxe pot afecta grav economia

Concordia: Măsurile de reformă din programul de guvernare sunt binevenite, dar creșterile de taxe pot afecta grav economia

Confederația Patronală Concordia transmite un mesaj clar în urma analizării programului de guvernare al noului executiv: creșterile fiscale anunțate riscă să afecteze competitivitatea companiilor și să reducă puterea de cumpărare a populației.

Organizația patronală salută propunerile de reorganizare a ANAF în afara influenței politice, combaterea evaziunii fiscale și digitalizarea administrației, considerându-le măsuri esențiale pentru consolidarea sustenabilității fiscale. Concordia își exprimă, însă, îngrijorarea față de accentul pus pe majorări de taxe, în detrimentul eficienței administrative.

„Echilibrul bugetar ar trebui urmărit printr-o administrare fiscală performantă, nu prin înăsprirea poverii fiscale asupra mediului de afaceri. Sunt necesare soluții sustenabile, care să asigure și protejarea capacității economiei de a performa”, subliniază reprezentanții Concordia.

În contextul unui deficit bugetar de 9,3% din PIB – cel mai mare din UE –, Concordia avertizează că măsuri precum creșterea TVA în HoReCa și la tranzacțiile imobiliare, dar și introducerea unei noi taxe pe profiturile considerate „excesive” în sectorul bancar, pot genera un efect de domino cu impact negativ asupra întregii economii.

Confederația se arată surprinsă de aceste decizii, mai ales în condițiile în care băncile sunt deja supraimpozitate, iar noile măsuri ar putea reduce capacitatea de creditare și sprijin pentru economia reală.

Pe partea de cheltuieli, Concordia apreciază angajamentele privind reducerea risipei bugetare și auditarea companiilor de stat neperformante, cerând implementarea rapidă a măsurilor de reformă și o transparență sporită în alocarea resurselor publice.

Organizația își reafirmă deschiderea pentru un dialog real cu decidenții politici, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru consolidarea bugetară, fără a sacrifica stabilitatea economică și capacitatea de investiție a sectorului privat.