Home Intermodal Directiva Eurovignetei, aprobată de Parlamentul European. Ce se schimbă în sistemul taxei de drum în Europa?

Directiva Eurovignetei, aprobată de Parlamentul European. Ce se schimbă în sistemul taxei de drum în Europa?

Directiva Eurovignetei, aprobată de Parlamentul European. Ce se schimbă în sistemul taxei de drum în Europa?

Parlamentul European a aprobat pe 17 februarie Directiva Eurovignetei, ce include noi reguli de taxare a camioanelor pentru utilizarea anumitor drumuri, bazate pe distanță. Potrivit legislatorilor, noile reglementări vor contribui la reducerea emisiilor de CO2 din transportul rutier.

Principala modificare adusă de Directiva Eurovignetei este înlocuirea modului de taxare actual, bazat pe timp cu taxarea pe distanța parcursă de camioane. Prin taxarea pentru kilometrii efectivi parcurși, sistemul va reflecta mai bine principiul “poluatorul plătește”, care se află în centrul politicii de mediu a UE și prevede că cei care aduc daune mediului mediului ar trebui să plătească pentru a acoperi costurile.

Schimbările vor armoniza sistemul de taxare rutieră în întreaga UE și vor ajuta la finanțarea infrastructurii rutiere, reducând în același timp congestionarea și contribuind la atingerea obiectivelor climatice.

În termen de opt ani de la intrarea în vigoare a regulilor, taxele de utilizare în funcție de timp – viniete – pentru vehiculele grele de marfă vor fi eliminate treptat și înlocuite cu taxe de drum bazate pe distanță pe principala rețea rutieră din Europa – TEN-T.

Unele derogări și posibilitatea unui sistem combinat pot fi permise, iar țările membre UE vor putea continua să folosească viniete în alte segmente ale rețelelor rutiere.

Alte modificări importante aduse de Directiva Eurovignetei

  • Taxele de drum pentru pentru camioane și vehiculele comerciale ușoare vor varia în funcție de emisiile de CO2 și/sau de performanța de mediu a vehiculelor, pentru a încuraja utilizarea unor vehicule mai ecologice.
  • Regulile privind tarifele vor fi extinse pentru a include nu numai vehiculele grele de mărfuri de peste 12 tone, ci toate camioanele, autobuzele, vehiculele de pasageri și van-urile. Dacă țările UE aleg să taxeze aceste vehicule, vor putea folosi sisteme de taxă rutieră sau de vignetă.
  • Pentru autoturisme vor fi disponibile vignete pe termen scurt. Vignetele de o zi vor fi disponibile pentru călătorii în tranzit.
  • Există opțiunea de a introduce o taxă de congestionare pentru toate vehiculele, veniturile obținute din această taxă urmând să fie utilizate pentru rezolvarea problemei de congestionare.
  • Țările UE vor fi libere să aplice taxe diferite pentru diferite categorii de vehicule. De exemplu, pot decide să nu taxeze autobuzele.
  • Dacă transportul rutier este inclus într-un viitor mecanism de tarifare a emisiilor de carbon, regulile Eurovignetei nu se vor mai aplica pentru a evita dubla taxare.

Țările UE vor decide dacă introduc sau nu taxarea rutieră, dar dacă o fac, trebuie să aplice noile reguli pentru a elimina concurența neloială în transportul rutier.

Statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune noile norme în legislația națională.