Oprean, alături de clienţi în fiecare etapă a lanţului logistic
“Cred că succesul unei companii nu se măsoară doar în cifre, ci și în calitatea colaborărilor și a serviciilor,” a răspuns simplu Andreea Ioana Oprean, Director General al companiei Oprean atunci când am întrebat-o despre evoluţia companiei. Este o strategie pe care Oprean a mizat încă de la începuturile sale, acum 32 de ani și pe care Andreea continuă să construiască businessul încă din 2019, de când a preluat conducerea companiei de la tatăl său, Ioan Oprean.
Viitorul în transporturi, este de părere aceasta, va aparţine celor care reușesc să creeze valoare împreună cu echipa și cu partenerii de drum lung. “În ultimii ani am pus accent pe stabilitate, calitate și relaţii durabile, nu doar pe creșterea numărului de camioane. Am ales să menţinem flota la 125 de unităţi, specializându-ne pe transport frigorific, textile, automotive și marfă de volum, cu grijă la fiecare detaliu operaţional și la parteneriatele construite în timp.
Strategia s-a reflectat și în rezultate financiare solide: cifra de afaceri a crescut de la aproximativ 14 milioane euro în 2021, la peste 19 milioane euro în 2024, cu un trend ascendent confirmat și în primele luni din 2025,” explică Andreea Ioana Oprean.
Compania investește constant în reînnoirea anuală a flotei de transport pentru a păstra standarde ridicate de calitate și siguranţă.
Investiţii în servicii de depozitare
Pe termen scurt, Oprean și-a propus să consolideze și mai mult parteneriatele existente, să anticipeze nevoile clienţilor și să poată răspundă rapid și eficient acestora. Pe termen mediu, diversificarea serviciilor – mai ales pe zona de depozitare și logistică integrată – este o direcţie prioritară.
“Ne dorim să fim aproape de clienţii noștri nu doar pe șosea, ci și în fiecare etapă a lanţului logistic.
Pe zona de depozitare, am mizat pe parteneriate – încă din 2014 avem un joint venture dedicat transportului și depozitării pentru industria automotive, iar în 2020 am deschis primul nostru depozit de 6.500 mp, urmând ca în perioada următoare să finalizăm și cel de-al doilea spaţiu de aceeași capacitate,” afirmă directorul general al Oprean.
La Oprean, am învăţat că succesul nu se clădește peste noapte, ci prin muncă, perseverenţă și grijă faţă de oameni – fie că vorbim de clienţi, parteneri sau propria echipă. Ne uităm spre viitor cu încredere, convinși că transparenţa, adaptabilitatea și dorinţa de a inova ne vor ajuta să traversăm orice provocare. Mulţumesc tuturor celor care fac parte din povestea noastră, de aproape sau de departe. Suntem pregătiţi să creștem și să construim mai departe, împreună. – Andreea-Ioana Oprean Director General Oprean
Piaţă dinamică în următorii ani
Legislaţia în continuă schimbare și lipsa de personal calificat sunt cele mai mari provocări ale momentului pentru companiile de transport. “Costurile cresc, dar reușim să le gestionăm eficient datorită parteneriatelor stabile și a unei relaţii deschise cu clienţii, adaptând tarifele atunci când este nevoie. Soluţiile noastre includ digitalizarea, optimizarea proceselor și o politică activă de recrutare și fidelizare, dar mai presus de toate – menţinerea unei comunicări transparente și de încredere cu partenerii și cu echipa” afirmă Andreea Oprean.
În următorii ani, spune aceasta, piaţa va rămâne dinamică, plină de provocări și oportunităţi, unde doar companiile care investesc în tehnologie, oameni și parteneriate vor reuși să crească sănătos.
Cererea pentru servicii logistice integrate și flexibilitate va crește, iar adaptabilitatea va fi cheia. De aceea, Oprean a investit în sisteme TMS moderne, telematică avansată, comunicare digitală directă cu șoferii. Toate mijloacele de transport dispun de GPS ceea ce permite localizarea lor prin satelit, în timp real.
“Digitalizarea a schimbat modul în c are lucrăm și colaborăm, punând omul și tehnologia în același plan.. Astăzi, putem oferi transparenţă, viteză și flexibilitate, fără a pierde însă conexiunea umană din relaţiile de zi cu zi.”
Cu ochii pe mobilitate electrică
Sustenabilitatea nu este doar o tendinţă, ci o responsabilitate care Oprean și-a asumat-o. Flota Oprean este exclusiv Euro 6 și permite alimentarea integrală cu HVO100 (biodiesel).
De asemenea, mobilitatea electrică în transportul rutier de măr furi este de mare interes pentru companie. În 2023, Oprean a fost una dintre primele companii de transport din România care a testat în condiţii reale de lucru camionul electric Mercedes-Ben eActros 300 pentru transportul de componente auto între Sebeș și Cugir.
“Urmărim cu mare interes evoluţia tehnologiei electrice – pentru noi, integrarea camionului Mercedes-Benz eActros 600 va fi un pas firesc spre transportul cu emisii reduse. Credem că schimbarea începe cu pași mici, dar siguri,” concluzionează Andreea Oprean.


