Home Logistics Green Logistics EU ETS: Costul decarbonizării transportului maritim

EU ETS: Costul decarbonizării transportului maritim

EU ETS: Costul decarbonizării transportului maritim

De la 1 ianuarie 2024, sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) se extinde pentru a include și transportul maritim.

Efectul noilor taxe pe carbon va fi resimţit de toţi cei care desfășoară, direct sau indirect, activităţi de transport maritim dinspre și în interiorul Spaţiului Economic European (SEE), care cuprinde statele membre ale UE, precum și Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Înfiinţat în 2005, sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) este un sistem bazat pe cerere și ofertă, conceput pentru a combate schimbările climatice și pentru a încuraja transportatorii și clienţii să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES). Acest sistem sprijină obiectivul UE de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 și de a-și atinge obiectivul de reducere cu 50% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

ETS se bazează pe principiul “cap-and-trade”, care limitează cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră emisă de fabrici, centrale electrice, nave și alte entităţi care intră sub incidenţa ETS.

În timp, plafonul este redus, ceea ce duce la o scădere treptată a emisiilor totale. O revizuire a directivei EU ETS a fost extinsă pentru a include transportul maritim de la 1 ianuarie 2024, reglementările aplicându-se navelor de marfă și de pasageri de peste 5.000 GT începând cu 2024 și navelor offshore de peste 5.000 GT începând cu 2027.

Toţi operatorii de nave vor fi obligaţi să monitorizeze și să raporteze emisiile și să restituie cote pentru fiecare tonă de CO2 emisă. Transportul maritim va trebui să plătească cote care să acopere 40% din emisiile de gaze cu efect de seră în 2024, urmând să ajungă la 70% în 2025 și la 100% din 2026.

10 miliarde de euro… nota de plată

Creditele de carbon, cunoscute sub numele de certificate UE (EUA), vor fi achiziţionate la un preţ fix pe piaţa primară prin licitaţii organizate de mai multe ori pe an de către Bursa Europeană de Energie (EEX) în numele UE. De asemenea, acestea pot fi cumpărate și vândute pe piaţa secundară, prin intermediul brokerilor sau al platformelor de tranzacţionare online. În cazul în care nu respectă legislaţia, transportatorii sunt obligaţi să plătească 100 euro pentru fiecare tonă de CO2 emisă și neacoperită prin achiziţia de credite. Liniile maritime au de suportat costuri importante. La fel și clienţii acestora.

Potrivit platformei de monitorizare a emisiilor OceanScore, în 2022, industria maritimă a generat 126 de milioane de tone de CO2 ca urmare a voiajelor efectuate către, dinspre și între porturile europene. Un calcul arată că pentru a acoperi această cantitate de emisii ar fi fost nevoie de 82,7 milioane de certificate UE (EUA), sau credite de carbon, în cadrul ETS, ceea ce echivalează cu un cost total de 6,5 miliarde de euro, la preţul actual de 78 de euro pe EUA.

Și după 2026, când se va încheia perioada de introducere treptată a ETS, costul total pentru industria de transport maritim este estimat la aproape 10 miliarde euro.

În plus, spun experţii, implicaţiile financiare sunt ample, întrucât necesitatea de a cumpăra și de a vinde EUA introduce un nou element de risc și expune companiile la datorii potenţial uriașe.

Costul ETS este suportat de client

Rolf Habben Jansen, CEO al Hapag-Lloyd estima recent că ETS va costa Hapag-Lloyd 100 de milioane de dolari în 2024, această sumă triplându-se în următorii doi ani. “Costul există, iar noi nu îl vom absorbi”, declara acesta. “Vorbim despre 100 de dolari în plus pe container și, dacă ne uităm la valoarea bunurilor care se află înăuntru, oamenii ar trebui să poată accepta acest lucru.” Armatorul german a anunţat deja din octombrie introducerea unei suprataxe care să acopere costul EU ETS.

Potrivit unui reprezentant al companiei, citat de Seatrade Maritime, “calculul suprataxei se bazează pe media ponderată a emisiilor de transport pe fiecare relaţie comercială, obţinută prin distribuirea costurilor standardizate. Utilizăm metodologia de calcul al emisiilor Clean Cargo, care funcţionează cu factori de emisii medii pe baza gradului mediu de utilizare standardizat pe fiecare voiaj dus-întors.”

Potrivit armatorului german, acesta își propune să stabilească un calculator ușor de utilizat pe care clienţii îl pot folosi pentru a-și stabili costurile emisiilor și “afișează în mod clar nivelurile costurilor adăugate de EU ETS. Hapag-Lloyd a precizat că își va recalcula taxele EU ETS trimestrial.

Taxele indicate de Hapag variază de la 12 euro pe teu pentru containere standard și 31 de euro pe teu pentru containere frigorifice pe rutele Asia-Europa de Nord, 7 euro și 16 euro pentru Asia de Est către Europa de Sud, 9 euro și 16 euro pe ruta trans-atlantică, iar pe ruta Europa-Africa suprataxa va fi de 17 euro și 29 de euro pe teu pentru containere standard, respectiv frigorifice. Hapag Lloyd a precizat că pentru clienţii care folosesc Ship Green se va aplica o reducere de 25%, 50% sau 100%, în funcţie de serviciul rezervat.

Maersk, care are în portofoliu opţiunea de transport verde ECO Delivery, a anunţat suprataxe semnificativ mai mari comparativ cu concurentul german. Astfel, din Orientul Îndepărtat către Europa Maersk a calculat o suprataxă cuprinsă între 70 și 105 euro/feu, și între 46 și 69 euro / feu pentru retur, în timp de pe ruta America de Nord-Mediterana taxele variază între 66-91 euro și 91-137 euro/feu pentru voiajul de retur.

Conform calculelor CMA CGM, care a folosit un preţ de 90 euro/tona de carbon ca preţ de referinţă al EUA, suprataxele pe ruta Asia-Nordul Europei vor fi de 25-40 euro/teu, în timp ce pe ruta Europa-Nordul Americii, suprataxele sunt cuprinse între 43 și 65 euro/teu. Estimările ONE referitoare la suprataxa pentru ETS pe ruta Asia-Europa variază între 24 și 99 euro/teu, iar pentru Europa -Asia între 16 și 80 euro/TEU.

Continutul acestui articol este restrictionat. In cazul in care sunteti abonat al Intermodal&Logistic va rugam introduceti numele de abonat si parola in zonele de mai jos. In cazul in care doriti sa va abonati va rugam sa completati cererea din pagina CUM MA ABONEZ

Existing Users Log In