Home Logistics Green Logistics Ford și Quantron dezvoltă camioane cu hidrogen

Ford și Quantron dezvoltă camioane cu hidrogen

Ford și Quantron dezvoltă camioane cu hidrogen

Ford și Quantron au semnat un memorandum pentru a dezvolta împreună vehicule pe bază de hidrogen. În baza acordului, vehiculele Ford Trucks vor avea integrată tehnologia Quantron. 

Mai exact, planul planul vizează accelerarea dezvoltării camioanelor cu pile de combustie H2 ce au la bază modelul Ford F-Max prin integrarea axei E a Quantron, a bateriei, a pilei de combustie și a sistemului de alimentare cu combustibil, precum și a sistemului de management al energiei.

În cadrul primei etape a colaborării cu Ford Trucks, Quantron va asigura adaptarea camioanelor Ford, care vor fi construite în conformitate cu noile norme de siguranță începând cu primul trimestru al anului 2024.

“Partenerii noștri doresc să accelereze dezvoltarea camioanelor alimentate cu pile de combustie, concentrându-și în același timp propriile resurse către alte domenii”, a declarat Rene Wollmann, CTO al Quantron. “Suntem un punct de referință în segmentul vehiculelor ușoare FCEV de până la 7,5t, iar în segmentul vehiculelor grele FCEV de până la 44t, unde livrăm tehnologia și componentele Quantron Inside. Colaborarea noastră tehnică strânsă va contribui la accelerarea introducerii pe scară largă pe piață a vehiculelor comerciale cu pile de combustie-electrice.”

În urmă cu câteva luni, Ford a anunțat, de asemenea, planurile de dezvoltare a unui prototip de camion greu cu pile de combustie în cadrul unui proiect UE. Acest vehicul este planificat să fie gata în 2025, iar Ballard va furniza componentele necesare. Asemenea proiecte sunt vitale pentru ca Ford să își atingă obiectivul de a produce vehicule comerciale grele fără emisii până în 2040.