Home Logistics Curierat și e-commerce Logistică urbană: soluțiile curierilor pentru decongestionarea traficului

Logistică urbană: soluțiile curierilor pentru decongestionarea traficului

Logistică urbană: soluțiile curierilor pentru decongestionarea traficului

Traficul intens și congestionat, infrastructura inadecvată și spațiile de parcare limitate sunt provocări majore pentru companiile de curierat pentru care timpul de livrare este parte din promisiunea pe care o fac clienților.

La toate acestea se adaugă și lipsa benzilor pentru biciclete și trotinete. Situația este valabilă nu doar pentru București, dar și pentru alte orașe mari, inclusiv Cluj, Timișoara și Oradea.

Reprezentanții Cargus și FAN Delivery explică pentru Intermodal&Logistics ce soluții există pentru a decongestiona traficul în zonele urbane și a îmbunătăți operațiunile de curierat.

Cargus – investiție în tehnologie de optimizare a rutelor

Pentru a adresa aceste provocări, Cargus a implementat la începutul acestui an proiectul „curier pe bicicletă”, care este deja funcțional în București și pe care intenționăm să-l extindem și în alte orașe mari.

De asemenea, încurajăm utilizarea opțiunii de livrare out of home Cargus SHIP & GO (lockers și puncte de tip pick-up/drop-off), care cresc eficiența livrărilor, reduc timpul de livrare și oferă beneficiarilor un control sporit asupra coletelor lor, permițând redirecționarea și preluarea acestora într-un mod convenabil.

„Începând cu primul trimestru al anului viitor, vom implementa o tehnologie avansată de optimizare a rutelor. Aceasta ne va permite să eficientizăm numărul de kilometri parcurși de fiecare curier și să creștem semnificativ rata de livrare a coletelor la prima încercare. Astfel, vom reduce și mai mult numărul total de kilometri parcurși și impactul asupra traficului”, spune Nelu Gheorghiță, Chief Operations Officer Cargus.

Utilizarea bicicletelor și trotinetelor electrice pentru livrări scurte ajută la diminuarea numărului de vehicule pe drum și, implicit, a congestiei traficului.

Livrările programate au un viitor

În același timp, Dragoș Arnăutu, CEO al FAN Delivery, este de părere că există o serie de soluții la aceste probleme.

„Sincronizarea inteligentă a semafoarelor, benzi pentru biciclete și trotinete, încurajarea transportului prin STB sau metrou, A0 când va fi gata va ajuta, poliție mai multă pe străzi și aplicarea legii cu strictețe pentru toți șoferii, acestea sunt soluțiile. Cluj are mari probleme de trafic din cauza formei înguste și lungi, a lipsei metroului – care este în faza de aprobări și licitații”, transmite Dragoș Arnăutu.

Potrivit reprezentantului Fan Delivery, compartimente pentru biciclete, trotinete și lockere mobile în mijloacele de transport pot fi o soluție inteligentă care să nu încarce în plus traficul existent.

„Transportul consolidat în containere cu colete presortate pe zone din care livratorii să își ia coletele pe bază de parolă poate fi de ajutor.

Microdepozitele au reprezentat o modă care se va estompa în scurt timp, nefiind adoptată la nivel larg. Este susținută cu subvenții și nu merită încă. Getir, liderul în Europa și SUA cu acest model, a închis operațiunile și se retrage în Turcia.

Urgența adevărată nu a ajuns încă să fie plătită cât costă în realitate ca să merite organizată astfel. Părerea mea este că livrarea programată este cea care are viitor și poate ajuta la scăderea costurilor prin optimizarea rutelor. Așadar, educarea spre consumul planificat este viitorul”, spune acesta.