Mașinile electrice și viitorul transportului de marfă
Tot mai multe companii de transport marfă, fie că sunt companii de distribuţie, curierat încep să experimenteze cu noi vehicule și tehnologii, cu scopul de a mări productivitatea și de a reduce costurile, dar și de a reduce amprenta de carbon și impactul asupra mediului.
Deși la început de drum, vehiculele electrice, în special cele destinate distribuţiei urbane, de până la 3,5 tone, câștigă teren venind cu propia viziune despre transportul ecologic. Vehiculele electrice sunt mașini avansate, care folosesc cele mai noi tehnologii, pentru optimizarea consumului de energie, dar și pentru o conectivitate mai bună cu șoferul și cu aplicaţiile IoT (Internet of Things).
Multe staţii de încărcare sau producători de vehicule permit controlul prin intermediul aplicaţiilor pentru telefonul mobil, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot seta durata încărcării sau pot controla sistemele de încălzire și răcire din vehicul, de la distanţă.
De ce „electric”?
Unul dintre cele mai vizibile avantaje a vehiculelor electrice este reducerea emisiilor, prin simplul fapt că motoarele nu ard combustibil fosil pentru a funcţiona.
Există, totuși dezbaterea conform căreia energia electrică este în continuare produsă, în mare parte, de centrale electrice care folosesc cărbune, lemn sau chiar gunoi menajer pentru a funcţiona.Însă, tot mai mult curent electric este generat, de la an la an, din surse regenerabile: vânt, valuri, soare.
Avantajele și argumentele în favoarea utilizării de vehicule electrice nu se opresc aici!
Chiar și cu preţul mai mare de achiziţie decât al unui vehicul cu motor cu combustie internă, întreţinerea costă mai puţin (fiind mult mai puţine piese decât într-un motor clasic), iar „combustibilul” reprezintă o fracţiune din preţul pe care transportatorii îl plătesc pentru benzină sau motorină.
Chiar dacă bateriile trebuie, la un moment dat, înlocuite (o operaţiune relativ scumpă), cei mai mulţi producători oferă în medie o garanţie de 8 ani. De asemenea, nu trebuie exclus din vedere nici faptul că mașinile electrice sunt silenţioase, un factor important pentru zonele urbane aglomerate, unde poluarea fonică deja depășește limitele admise.
Cei care nu cumpără mașini electrice…
Totuși, există în continuare dezavantaje pentru achiziţia vehiculelor electrice, fie pentru cele personale sau pentru transport de marfă. Una dintre cele mai mari probleme pe care utilizatorii o au vizavi de mașinile electrice este timpul de încărcare al bateriilor.
O mașină electrică are nevoie de cel puţin 20 de minute pentru o încărcare de 50% a bateriilor și de aproximativ 75 de minute pentru 100%, considerabil mai mult decât o vizită de câteva minute la benzinărie. Iar aici vorbim despre firma Tesla din SUA, care produce una dintre cele mai bune, dar și una dintre cele mai scumpe mașini electrice: modelul S. În alte condiţii, șoferii vor avea nevoie de câteva ore bune pentru autonomie maximă. Desigur, timpii de încărcare încep să scadă considerabil, pe măsură ce tehnologiile evoluează. Cel mai important aspect ţine de producerea unor baterii mici și ușoare, cu capacitate mare, dar și de instalarea unui număr mare de staţii și puncte de încărcare, plasate strategic.
Altă problemă ţine de distanţa pe care o poate parcurge o mașină electrică. Cea mai mare autonomie o regăsim tot la Tesla, modelul S, care ajunge la 335 de mile (539 km), mai puţin decât o mașină cu motor cu ardere internă. În medie, mașinile electrice de serie, cu preţuri accesibile, reușesc să parcurgă câteva sute de kilometri.
Motorul silenţios este un avantaj al acestor mașini, mai ales în zonele urbane aglomerate. În același timp însă, pentru ceilalţi participanţi la trafic, cum ar fi pietenii sau bicicliștii, ar putea deveni o problemă pentru că nu aud vehiculul deplasându-se.
Preţul mare de achiziţie și, totodată, lipsa bonusurilor oferite de unele guverne, dar și lipsa infrastructurii de încărcare în multe zone ale lumii reprezintă în acest moment alte constrângeri în ceea ce privește creșterea numărului de vehicule electrice.
Totuși, autorităţile încearcă să extindă reţelele de încărcare și să ofere bonusuri atractive, iar avansul tehnologic duce și la o reducere a costurilor de producţie, care se regăsește în preţul mai mic de achiziţie.
Noul concept EZ-FLEX de la Renault
Unul dintre cei mai cunoscuţi producători de mașini personale, dar și pentru transport de marfă, Renault, testează în acest moment un nou concept de vehicul electric pentru transportul de marfă.
Renault EZ-FLEX se găsește în stadiul de concept, dar este un vehicul care ar putea revoluţiona transportul de marfă de tip „last-mile”. Noul vehicul electric Renault este dotat cu tehnologii avansate, atât pentru optimizarea consumului de energie, cât și pentru conectivitate ușoară, cu acces la aplicaţii noi, specifice transportatorilor. Un vehicul cu dimensiuni mici (3,86 metri lungime, 1,65 metri lăţime și 1,88 metri înălţime), poate intra cu ușurinţă în parcările pentru mașini obișnuite și are o capacitate de încărcare de 3 metri cubi.
Spaţiul de încărcare este aranjat pentru a folosi tot interiorul, oferind totodată posibilitatea configurării platformei vehiculului pentru mai multe utilităţi. Renault EZ-FLEX are o autonomie de 150 de km, însă tipul de transport pentru care ar putea fi folosit acest vehicul nu necesită mai mult de 50 de km pe zi. Să nu uităm că autonomia scade considerabil, la orice vehicul electric, în funcţie de greutatea proprie și greutatea mărfii transportate.
Renault dorește să livreze 12 vehicule electrice câtorva companii și autorităţi locale din Europa, cu scopul de a fi testate în condiţii reale de trafic. Acest „experiment” ar trebui să dureze doi ani. Senzori care înregistrează date precum locaţia, consumul, autonomia, viteza, opriri etc. vor colecta date pentru echipa producătorului francez, informaţii care contribuie la fabricarea unei versiuni finale.
Soluţia de la Nissan
Vorbind despre un producător de mașini care deja are un vehicul electric pentru transport marfă, Nissan a contribuit la revoluţionarea viitorului mobilităţii urbane cu ajutorul modelului E-NV200.
O mașină 100% electrică, noua furgonetă de la Nissan are o capacitate de încărcare de 4,2 metri cubi (mai mare decât cea a Renault EZ-FLEX) și posibilitatea de încărcare rapidă a bateriilor (între 40 și 60 de minute) pentru o autonomie de 124-187 mile (199-300 km). Fiind o furgonetă cu dimensiuni reduse, este destinată firmelor mici și mijlocii, ideală pentru transportul de zi cu zi. Platforma vehiculului poate fi configurată ușor și permite un spaţiu maximum de încărcare sau adăugarea unor scaune suplimentare pentru un total de 5-7 locuri. Cele două variante destinate transportului de pasageri fac parte din gama combi.