Home Logistics Comerț international Ministerul Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri: 6% din companii și-au amânat planurile de investiții ca urmare a incertitudinii COVID-19

Ministerul Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri: 6% din companii și-au amânat planurile de investiții ca urmare a incertitudinii COVID-19

Ministerul Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri: 6% din companii și-au amânat planurile de investiții ca urmare a incertitudinii COVID-19

Incertitudinea și instabilitatea determinate de pandemie au avut ca efect economic direct amânarea sau anularea unor planuri de investiții ale companiilor străine sau locale.

Potrivit datelor furnizate de către Biroul de Presă al Ministerului Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri, 6% din companiile investitoare au anunțat amânarea planurilor de investiție din cauza incertitudinii legate de COVID-19.

Au existat însă și cereri venite din partea unor companii care intenționează să își relocheze activitatea din Asia în Europa. Dintre solicitările investitorilor străini aflate în faza de analiză, au existat trei cereri pentru relocări de activități din Asia în Europa, toate în sectorul de prelucrare” declară reprezentanții MEEMA.

Până în prezent, Direcția Generală Investiții Străine din cadrul MEEMA a efectuat demersuri în vederea identificării unor potențiale companii străine interesate de relocarea unităților de producție pe care le dețin în China. Astfel, au avut loc o serie de întâlniri cu ambasadele unor țări precum Germania, Franța, Austria, Israel, Olanda, Marea Britanie, camerele de comerț bilaterale ale Germaniei, Franței, Turciei, Greciei, Japoniei, care au comunicat interesul unor companii originare din aceste țări de a-și transfera operațiunile  în Europa de Sud Est și, implicit, interesul pentru România, se arată în răspunsul ministerului pentru Intermodal&Logistics.

Aceste țări reprezintă unii dintre cei mai mari exportatori de capital la nivel mondial, cu un ridicat potențial investițional, iar interesul pentru țara noastră nu este unul recent, acesta concretizându–se în potențiale proiecte investiționale ce includ și posibile relocări din China şi din alte state aparținând continentului asiatic” spun reprezentanții MEEMA.

Potrivit celui mai recent raport BNR, în perioada ianuarie – mai 2020, investițiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat valoarea netă negativă de 338 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2.059 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2019), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă negativă de 72 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 266 milioane euro.

Datele estimate arată că valoarea stocului ISD (Investiții directe; Investiții ale nerezidenților în România) la 31 martie 2020 a fost de 85.599,70 milioane euro.

Investiții de 350 milioane euro în 2020

În cursul anului 2020, au fost anunțate și finalizate mai multe investiții străine în valoare de peste 350 milioane euro.

Portofoliul de proiecte al InvestRomania din cadrul MEEMA numără, în luna iulie 2020, 65 de proiecte cu o valoare de peste 3,6 miliarde Euro și un număr de 17.000 de noi locuri de muncă. Ca pondere, proiectele sunt: industria de prelucrare (35%), industria automotive (23%), outsourcing (11%), industria it (11%), sectorul energiei regenerabile (7%), sectorul agribusiness (4%), sectorul echipamentelor medicale (4%),industria aeronautică 2%, altele (dezvoltare imobiliară, logistică – 3%).

Există un interes crescut pentru România ca destinație de business, ce poate oferi marje de profit competitive. […] Astfel, pe măsură ce efectele pandemiei se vor diminua, România va intra din nou pe un trend ascendent în ceea ce privește atragerea de ISD și va redeveni unul dintre principalii recipienți de capital din regiune,” relevă reprezentanții MEEA.

Facilități pentru investitorii străini

Investitorii străini care aleg România beneficiază de o serie de avantaje competitive și măsuri menite să sporească volumul investițiilor, declară Ministerul Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri, care citează printre acestea impozitarea competitivă, dar și schema de ajutor de stat pentru susținerea influxului de capital străin.

În prezent, investitorii beneficiază de o impozitare competitivă, România deținând una dintre cele mai atractive fiscalități din Europa și costuri operaționale reduse (de ex. 16% impozitul pe profit pentru companii, 19% TVA, 0% impozit pe venit pentru angajații în IT&C și R&D, 0 % impozit pentru profitul reinvestit în noi echipamente tehnologice, scutirea de impozit pe teren, construcții și planificare urbană pentru investițiile implementate în parcuri industriale, științifice sau tehnologice, 5% impozit pe dividende, 0% pentru acționariatul din UE etc.).

România oferă o schemă de ajutor de stat pentru investiții de minimum 1 milion de euro. Printre costurile eligibile se numără construcția de clădiri noi, cheltuieli legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale, cheltuieli pentru investiții ce vizează instalații tehnice, mașini și echipamente noi, achiziția de drepturi de proprietate intelectuală.