Home Companii Profi încheie anul cu 275 de magazine și promovări importante

Profi încheie anul cu 275 de magazine și promovări importante

Profi încheie anul cu 275 de magazine și promovări importante

Lanțul de retail Profi încheie anul 2014 cu o rețea de 275 de magazine și numeroase promovări la nivel administrativ.

De la 1 ianuarie, Daniel Cîrstea -actualul director operațional-devine director general, în locul lui Pawel Musial, a cărui conducere performantă a făcut ca lanțul să înregistreze una dintre cele mai mari creșteri din retailul românesc, de la 67 de magazine în 2009, la 275 câte sunt în prezent.

Pawel Musial va continua să joace un rol activ în conducerea rețelei, din poziția de membru al consiliului de supraveghere al fondului de investiții Enterprise Investors, cel care deține lanțul de magazine Profi. „Consider că Profi este un magazin al românilor și că echipa managerială românească este astăzi suficient de puternică pentru a prelua integral cu succes conducerea magazinelor” a afirmat acesta.

Poziția de director operațional, ocupată în prezent de Daniel Cîrstea, va fi preluată de Zoltan Sylveszter, actualmente director al departamentului Loss Prevention, departament care va fi coordonat mai departe de Florin Șchiopu, până în prezent director regional.

La mijlocul acestei săptămâni au fost inaugurate ultimele 3 magazine PROFi din acest an, la Topoloveni, Plopeni și Timișoara.